TROSNITURĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet – Trosni + suf. -tură.

trosnitură sf [At: POLIZU / V: (reg) trăs~ / S și: (înv) ~ozn~ / Pl: ~ri / E: trosni¹ + -(i)tură] 1 Zgomot specific produs de un obiect când crapă, când plesnește, când este rupt sau lovit Si: pârâit, părăitură, pocnitură, trosnet¹ (1), (îvr) trosneală (1), (rar) trosnire (1), (reg)pârpăit, troscot² (1). 2 Detunătură (de armă) Si: trosnet¹ (3), (rar) trosnire (2).

TROSNITURĂ, trosnituri, s. f. Faptul de a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet. – Trosni + suf. -tură.

TROSNITURĂ, trosnituri, s. f. Zgomot produs de un obiect cînd crapă, cînd plesnește, cînd este rupt, lovit; pocnitură, pîrîitură, trosnet. Printre trosniturile bîrnelor și ale acoperișurilor, s-auzeau răcnete și împușcături. CAMILAR, N. I 178. În tăcerea grea parcă se auzeau trosniturile flăcărilor ce se răsuceau și se zvîrcoleau pe bolta cerească. REBREANU, R. II 106. Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara. CARAGIALE, S. 140.

trăsnitură² sf vz trosnitură

trosnitură s. f., g.-d. art. trosniturii; pl. trosnituri

trosnitură s. f., g.-d. art. trosniturii; pl. trosnituri

trosnitură s. f., g.-d. art. trosniturii; pl. trosnituri

TROSNITURĂ s. 1. v. trosnet. 2. v. pocnitură. 3. v. plesnitură.

TROSNITURĂ s. 1. pîrîit, pîrîitură, trosnet, (reg.) pîrpăitură. (~ lemnelor care ard.) 2. pocnet, pocnitură, trosnet, (reg.) troscot. (O ~ de armă.) 3. plesnitură, pocnitură. (~ de bici.)