TRUP, trupuri, s. n. 1. Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezervă. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ.

trup sn [At: COD. VOR. 122/3 / V: (îvr) ~t s / Pl: ~uri, (înv) ~ure, ~ore, (reg) ~e / E: vsl троупъ] 1 (Pop) Corp (al unei ființe) Si: (îvp) pieliță 2 (Înv; îla) De ~ sau de un ~ (cu cineva) Care este născut din... 3 (Înv; îal) Care este din aceiași părinți cu cineva. 4 (Înv; îla) După ~ După origine. 5 (Înv; îlav) Pre ~ În ce privește trupul Si: trupește (1). 6 (Pop; fig; îlav) ~ la ~ În luptă dreaptă. 7 (Pop; pex; fig; îal) Înverșunat. 8 (Pfm; fig; îlav) (Cu) ~ și suflet sau (rar) cu ~ul și cu sufletul Fără rezervă. 9 (Îrg; îlav) Numai cu ~ul Numai cu ce are pe el. 10 (Pop; îe) A fi (sau a se simți) ~ din ~ul cuiva (sau a ceva) A fi (sau a se simți) descendent al cuiva. 11 (Pop; fig; îae) A face parte integrantă din ceva. 12 (Pfm; îe) A fi (sau a se face) ~ și suflet cu cineva A se identifica cu aspirațiile cuiva. 13 (Pfm; îae) A fi foarte strâns legat de cineva. 14 (Pop; îe) A fi (sau a se face) un ~ A se uni cu cineva sau cu ceva Si: a se contopi. 15 (Îvr; îe) A fi ~ul cuiva A fi rudă de sânge cu cineva. 16 (Îvr; îlv) A se face ~ A lua ființă Si: (îvp) a se întrupa. 17 (Reg; îe) Trup de om Se spune despre un om frumos, bine făcut. 18 (Pop) Trunchi² (16). 19 (Pop) Cadavru (1). 20 (Pfm; îe) A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva A întrebuința orice mijloace pentru a-și atinge scopul. 21 (Îrg) Organ genital masculin. 22 (Mun) Poală la cămașă. 23 (Reg) Ham¹ (1). 24 (Pop) Partea principală a unui obiect, a unei construcții. 25 (Pop; pex) Trupul (24) însuși. 26 (Îvr) Conținut al unei cărți. 27 (Reg) Parte a războiului de țesut formată din cele două tălpi orizontale pe care se sprijină celelalte părți ale acestuia Si: (reg) patul războiului. 28 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 29 (Pop) Trunchi² (1). 30 (Reg) Trunchi² (8). 31 (Îvp) Întindere mare de pământ (cultivabil) care alcătuiește un întreg. 32 (Înv) Porțiune detenninată de materie Si: corp. 33 (Înv; îs) ~ ceresc Corp ceresc. 34 (Înv) Substanță (organică sau anorganică). 35 (Înv; fig; îs) ~ străin Corp străin Si: impuritate. 36 (Înv) Ființă (18). 37 (Înv) Exemplar dintr-o carte Si: volum. 38 (Înv) Grupare de persoane unite prin interese comune Si: corp, (înv) tagmă (1). 39 (Înv) Mare unitate militară. 40 (Înv) Organ de conducere. 41 (Înv) Totalitate a mai multor elemente de același fel. 42 (Îvr; cdp fr corp de lois; îs) ~ de legi Corp de legi Si: corpus.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei ființe). ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, fără rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) născut din...; b) (a face) parte integrantă din ceva. A fi trup și suflet cu cineva = a se identifica cu aspirațiile cuiva; a fi foarte strâns legat de cineva. ♦ Corpul fără cap (și fără membre) al unei ființe; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. gener. obiectul însuși. 3. (Înv.) Întindere mare de pământ care alcătuiește un singur lot. Trup de moșie. 4. (Înv.) Mare unitate militară. – Din sl. trupŭ.

TRUP, trupuri, s. n. I. 1. Corp (I 1). Mlădiul trup i-l încingea un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă. EMINESCU, O. I 85. Voinicel tras prin inel și cu trupu subțirel. ȘEZ. II 5. ◊ (Precedat de un adjectiv de care se leagă prin prep. «la» sau «de») Părea scund și puțin la trup, cum stătea acolo, destins ca după o lungă oboseală, tăcut și timid, în fotoliul larg și moale. STANCU, U.R.S.S. 178. Avea și el o păreche de boi... tineri, nalți de trup, țapoși la coarne. CREANGĂ, P. 37. Calul era mic de trup, dar plin de foc. NEGRUZZI, S. I 42. ◊ Fig. Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie. EMINESCU, O. I 133. ◊ Loc. adv. (Cu) trup și suflet = cu totul, în întregime, integral. Chemase pe fostul zapciu Ispas Farcaș, omul devotat lui trup și suflet. CAMIL PETRESCU, O. II 654. Iloveanu s-a dat trup și suflet acestor schimbări. C. PETRESCU, R. DR. 95. Toată familia Herdelea era cu trup și suflet de partea lui Ion. REBREANU, I. 60. (Rar) Trup la trup = în luptă dreaptă, piept la piept; p. ext. înverșunat, aprig. (Fig.) O cercare nedibace a unui străin, puțin cunoscător al graiului obicinuit printre romîni și luptîndu-se trup la trup... cu un text slavon. ODOBESCU, S. I 357. ◊ Expr. Trup din trupul cuiva = descendent al cuiva; fig. parte integrantă din ceva, ceea ce are aceeași natură, se identifică cu aspirațiile cuiva, e foarte strîns legat de cineva. Nu te-ai simțit... o clipă măcar trup din trupul și suflet din sufletul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 55. ♦ Corpul fără cap și (uneori) fără membre. Cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul cît colo de la trup. CREANGĂ, P. 226. Trupul, capul mi-e tot una Pe-un picior stau totdeauna, Am cămăși nenumărate Și le port toate-mbrăcate (Curechiul, varza). GOROVEI, C. 124. ♦ (De obicei însoțit de determinări) Cadavru. Din grajd aduseră sacul cu trupul argatului și-l aruncară în fundul căruței. MIHALE, O. 509. Făcliile ridică – se mișc-în line pasuri Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. Lumina candelelor se răsfrîngea pe opt trupuri de voinici fără suflare. ALECSANDRI, T. II 24. Oltule, cîne spurcat, Ce vii mare, tulburat... Aduci plăghii și butuci Și căpestre de cai murgi, Și chiar trupuri de haiduci! id. P. P. 291. ◊ Expr. A trece (sau a călca) peste trupul cuiva = a ucide pe cineva (pentru a-și deschide drum mai departe); a întrebuința orice mijloc spre a-și atinge scopul. Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52. 2. Parte principală a unui obiect, a unei construcții etc.; p. ext. obiectul însuși, corp (I 2). Trupul de jos al morii nu-l vedeam. SADOVEANU, O. VI 12. Ne depărtarăm de ponton, ocolind cu grijă trupurile cîtorva caice turcești. DUNĂREANU, CH. 131.3. (Determinat prin «de moșie») Întindere neîntreruptă de pămînt cultivabil, alcătuind un singur lot și fiind proprietatea unei singure persoane. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. ◊ (Prin analogie) O casă singuratică, despărțită de trupul tîrgului, în mijlocul unei grădini. SADOVEANU, O. I 319. 4. (Învechit) Materie, substanță. V. corp (I 4). Prin eter, foc, trup opac, Văz tot prin el, după plac. VĂCĂRESCU, P. 361. ♦ (Determinat prin «pămîntesc» sau «ceresc») Planetă, astru. V. corp (I 4). Mulțime de trupuri cerești... luminoase și întunecoase. PISCUPESCU, O. 50. Noroadele pre trupul acest pămîntesc... în mare prețuire bunele moralicești învățături prin fabule le țin. ȚICHINDEAL, F. 2. II. (Învechit) Nume dat unor grupări, unor colectivități. 1. Totalitate de persoane grupate prin interese comune; corp (II 1). Calicul a fost ajuns a face un trup, o breaslă deosebită cu privilegiile și scutirile, cu administrația sa. KOGĂLNICEANU, S. A. 81. Multe obștii s-au făcut întru toate noroadele... trup în trup și obște în obște. ȚICHINDEAL, F. 258. 2. Unitate militară; corp (II 2). După un trup de lănceri... urmau douăsprezece tunuri mari. NEGRUZZI, S. I 167. Trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanți, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I 37. 3. Exemplar dintr-o carte; volum. Cîte trupuri de Halima nu vor avea următoarea iscălitură... se vor cunoaște de retipărite de altul și unele ca acelea vor fi poprite cît voi trăi eu. GORJAN, H. IV II.

TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcătuiesc o ființă vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ și suflet (cu cineva) a fi strâns legat de cineva; a avea aspirații comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra în componența unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu excepția capului și a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neînsuflețit cadavru. A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principală a unui obiect. /<sl. trupu

trup n. 1. corp: trup și suflet, foarte intim; 2. sfoară de moșie; 3. patul răsboiului de țesut. [Slav. TRUPŬ, membru, corp, trunchiu, cadavru].

trup n., pl. urĭ (vsl. [bg. rus.] trupŭ, membru, trup, trunchĭ, cadavru). Corp, partea materială a uneĭ ființe. Parte, bucată: moșia, casa se compune din doŭă trupurĭ. Cu trup și suflet, din toată inima, fără rezerve: sîntem devotațĭ patriiĭ cu trup și suflet.

trupt sf vz trup

MENS SANA IN CORPORE SANO (lat.) = Minte sănătoasă în trup sănătos.

trup s. n., pl. trupuri

trup s. n., pl. trupuri

trup s. n., pl. trupuri

TRUP s. v. corp, materie, pat, substanță.

TRUP s. I. 1. (ANAT.) corp. (Sufletul și ~ul.) 2. (ANAT.) corp, trunchi. (Omul este alcătuit din cap, gât, ~ și membre.) 3. v. cadavru. II. v. bătător.

TRUP s. 1. (ANAT.) corp. (Sufletul și ~.) 2. (ANAT.) corp, trunchi. (Omul este alcătuit din cap, gît, ~ și membre.) 3. cadavru, corp, hoit, leș, mortăciune, stîrv, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă. (I-a găsit ~ într-o văgăună.) 4. (TEHN.) bătător, scaun, strat. (~ la meliță.)

trup s. v. CORP. MATERIE. PAT. SUBSTANȚĂ.

trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină.

trup, trupuri s. n. Formă biologică și apariție concretă în existența omului, care nu există înainte de suflet sau după el, ci apare simultan ca parte constitutivă a ființei umane. ♦ Fig. Trupul lui Hristos = a) Biserica Creștină; b) euharistie. – Din sl. trupŭ.

NEMO LIBER EST QUI CORPORI SERVIT (lat.) nu este liber cel robit de trup – Seneca, „Epistulae”, 92, 33.

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.