opțiuni
  • info

16 definiții pentru tărăboi

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂRĂBOI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. terboz, gr. thorybos.

tărăboi sn [At: CREANGĂ, A. 57 / V: (reg) dă~ / Pl: (nob) ~oaie / E: ngr Θόρυβος] (Pop) 1 Gălăgie mare SI: scandal, zarvă, (pfm) tămbălău, (reg) tălălău1, tololoi. 2 Agitație în jurul unui fapt. Si: vâlvă.

TĂRĂBOI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. – Cf. alb. tërboz, gr. thórybos.

TĂRĂBOI s. n. Gălăgie mare; zarvă, larmă, scandal, tămbălău. Urmări multă vreme o coțofană care sărea făcînd un tărăboi asurzitor. AGÎRBICEANU, S. P. 103. Alți oameni apucă ciomege și bat... făcînd mare tărăboi. SEVASTOS, N. 315. Făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57.

TĂRĂBOI n. 1) Tulburare mare, însoțită de gălăgie și scandal; hărmălaie; tevatură. 2) Dezordine mare. /cf. alb. tërboz, ngr. thorybos

tărăbóĭ n., pl. oaĭe (cp. cu alb. tărboĭ, înfuriĭ, cu gr. thórybos, tărăboĭ, cu rus. barabóĭ, sunet de barabană, și cu ceh. tarabiti se, a face zgomot). Gălăgie, tololoĭ, tumult, zgomot de vocĭ (de ex., al unor bețivĭ care se ceartă). – Și dărăboĭ (Munt. est). V. alarmă.

dărăboi sn vz tărăboi

tărăboiu n. gălăgie: s’auzia un tărăboiu grozav CR. [Lit. sgomot de tarabă].

dărăbóĭ V. tărăboĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tărăboi s. n., art. tărăboiul

tărăboi s. n.

tărăboi s. n., pl. tărăboaie

tărăboiu, -boaie.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂRĂBOI s. v. hărmălaie.

TĂRĂBOI s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era un ~ de nedescris.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tărăboi (-oiuri), s. n. – Zarvă, gălăgie, larmă. Origine incertă, probabil expresivă. S-a propus ceh. tarabiti se „a face zgomot” (Cihac, II, 401); tarabă (Tiktin); alb. tërboj „a turba” (Capidan, Dacor., III, 763). Nici una din aceste soluții nu pare posibilă.

Intrare: tărăboi
tărăboi substantiv neutru
substantiv neutru (N66)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărăboi
  • tărăboiul
  • tărăboiu‑
plural
  • tărăboaie
  • tărăboaiele
genitiv-dativ singular
  • tărăboi
  • tărăboiului
plural
  • tărăboaie
  • tărăboaielor
vocativ singular —
plural —
dărăboi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tărăboi, tărăboaiesubstantiv neutru

  • 1. Gălăgie mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: gălăgie hărmălaie larmă scandal tămbălău zarvă
    • format_quote Urmări multă vreme o coțofană care sărea făcînd un tărăboi asurzitor. AGÎRBICEANU, S. P. 103. DLRLC
    • format_quote Alți oameni apucă ciomege și bat... făcînd mare tărăboi. SEVASTOS, N. 315. DLRLC
    • format_quote Făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.