UȘURĂTATE s. f. (Rar) însușirea, caracterul a ceea ce este ușuratic; neseriozitate. ♦ Faptă, acțiune, atitudine ușuratică; frivolitate. – Ușor² + suf. -ătate.

ușurătate sf [At: AR (1829), 149/16 / V: ișor~, i~, (înv) ușor~, (reg) ~rot~ / Pl: ? / E: ușor⁴ + -ătate] 1 Lipsă a greutății. 2 Lipsă de efort Si: ușurime (2). 3 Însușirea a ceea ce este ușuratic (3). 4 Lipsă de seriozitate Si: frivolitate (1), nechibzuință. 5 (Înv; îs) ~ de minte (sau a minții) Nechibzuință. 6 (Îlav) Cu ~ Fără efort Si: ușor⁴ (69). 7 (Îal) Cu ușurință. 8 (Îal) În mod superficial Si: ușor⁴ (78). 9 Lucra ușuratic Si: frivolitate (1).

UȘURĂTATE sf. Ușurință: omul acesta... luînd martoră Dumnezeirea cu atîta ~, este un trădător (NEGR.).

UȘURĂTATE s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este ușuratic; neseriozitate. ♦ Faptă, acțiune, atitudine ușuratică; frivolitate. – Ușor² + suf. -ătate.

UȘURĂTATE s. f. (Învechit) 1. Însușirea a ceea ce este ușuratic; neseriozitate, frivolitate. Aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurătatea inimii sale. NEGRUZZI, S. I 24. 2. Lucru, fapt ușuratic; frivolitate. Poezia este luată de o ușurătate. BOLINTINEANU, O. 324.

UȘURĂTATE f. 1) v. UȘURINȚĂ. 2) Vorbă sau faptă ușuratică. /ușor + suf. ~ătate

ușurătate f. ușurință (NEGR.).

ușurătáte f. (d. ușor). Ușurință, calitatea de a fi ușor: ușurătatea pufuluĭ. Fig. Ușurință, frivolitate: a judeca cu ușurătate.

ușorătate sf vz ușurătate

ușurotate sf vz ușurătate

ușurătate (rar) s. f., g.-d. art. ușurătății

ușurătate (rar) s. f., g.-d. art. ușurătății

ușurătate s. f., g.-d. art. ușurătății

UȘURĂTATE s. v. facilitate, înlesnire, simplitate, ușurință.

UȘURĂTATE s. v. neseriozitate.

UȘURĂTATE s. frivolitate, neseriozitate, (livr.) futilitate. (~ unei persoane.)

ușurătate s. v. FACILITATE. ÎNLESNIRE. SIMPLITATE. UȘURINȚĂ.

ușurătáte, ușurătăți, s.f. (reg.) Ușurință, putința de a face ceva fără un efort susținut: „Apoi mălaiul îl puneam cu sapa, că atunci nu erau tractoare și atâta ușurătate câtă îi amu” (Hermina Pop, 98 ani; Băița de sub Codru, 2013). – Din ușor + suf. -ătate (Scriban, DEX, MDA).

ușurătate, ușurătăți, s.f. – (reg.) Ușurință, putința de a face ceva fără un efort susținut: „Apoi mălaiul îl puneam cu sapa, că atunci nu erau tractoare și atâta ușurătate câtă îi amu” (Hermina Pop, 98 ani, Băița de sub Codru; 2013); „Amu, cu atâta ușurătate, oamenii lasă pământul pustiu” (Bârsana, 2013). – Din ușor + suf. -ătate (Scriban, DEX, MDA).