unduire sf [At: EMINESCU, O. I, 141 / V: (înv) ~doiare, ~doire / Pl: ~ri / E: undui¹] 1 Mișcare în unde a suprafețelor apelor Si: (rar) unduială (1). 2 Curgere șerpuită a unei ape Si: (rar) unduială (2). 3 (Pan) Ondulare. 4 Formare (în mișcare) a unei linii șerpuitoare Si: (rar) unduială (4). 5 (Fig) Mlădiere a unui sunet sau a vocii Si: modulare, (rar) unduială (5).

UNDUIRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare (sau iluzia unei mișcări) în valuri. Asfințitul aprinde focurile sale rubinii în unduirile fluviului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2816. ◊ (Prin analogie) Ochii cătau departe peste unduirile domoale ale întinderii de pămînt. V. ROM. august-septembrie 1952, 208. Pe trotuarul încă bolovănit cu unduiri de gheață, aluneca mereu cînd pe un picior, cînd pe celălalt. CAMIL PETRESCU, N. 28. ◊ Fig. Obrajii gingaș modelați aveau unduiri de crin. CAMIL PETRESCU, O. I 515. ♦ Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet. [Glasul] a căpătat pe urmă o unduire tristă. PAS, Z. I 78. – Variante: undoiare (EMINESCU, O. I 141), undoire (SADOVEANU, P. S. 207), unduiere (C. PETRESCU, Î. II 96) s. f.

undoiare sf vz unduire

undoire sf vz unduire

UNDOIARE s. f. v. unduire.

UNDOIRE s. f. v. unduire.

UNDUIERE s. f. v. unduire.

undoiare f. mișcare de undulațiune: fig. undoiarea unei iniști EM.

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

unduire s. f., g.-d. art. unduirii; pl. unduiri

UNDUIRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)

UNDUIRE s. învălurare, ondulare. (~ suprafeței unei ape.)