unitar, ~ă [At: ȘINCAI, HR. III, 58/29 / V: (Trs; Buc; înv) ~iu sm, a / Pl: ~i, ~e / E: fr unitaire] 1-2 sm, (rar) sf, a (Trs; mpl) Unitarian (1-2). 3-4 smf, a (Înv) (Persoană) care dorește unitate politică. 5 a Care formează o unitate (13) Si: omogen. 6 a (D. o operă artistică, un stil etc.) Ale cărui părți formează un tot coerent, armonios. 7 a (Rel) Care are calitatea de a fi unul singur. 8 a (Mat; îs) Vector ~ Versor.

UNITAR, -Ă, unitari, -e, adj. Care formează un singur tot, este lipsit de diferențieri sau de inconsecvențe; omogen. În epoca constituirii națiunilor și a limbilor naționale se accentuează caracterul unitar al limbii literare, se formează limba literară unică. L. ROM. 1953, nr. 4, 53. Ușa colosală de stejar și fier împletit, dăruind aparent casei o înfățișare unitară, de fapt o despărțea. REBREANU, R. I 20. Alecsandri n-a avut o concepție unitară asupra vieții. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.

UNITAR, -Ă adj. care formează un singur tot; omogen. (mat.) vector unitar = versor. (< fr. unitaire)

UNITAR ~ă (~i, ~e) Care formează o unitate; care constituie un tot întreg. Partid ~. /<fr. unitaire

unitar a. care tinde la unitate, la centralizare în politică. ║ m. pl. sectă în Ardeal care nu crede în sfânta Treime.

*unitár, -ă adj. (d. unitate; fr. unitaire). Relativ la unitate (la centralizare) în politică saŭ în religiune (neadmițînd sfînta Treime, ci numaĭ un dumnezeŭ): doctrine unitare. S. m. și f. Partizan al unitățiĭ în politică saŭ în religiune (socinian).

unitariu sm, a vz unitar

unitar adj. m., pl. unitari; f. unitară, pl. unitare

unitar adj. m., pl. unitari; f. unitară, pl. unitare

unitar adj. m., pl. unitari; f. sg. unitară, pl. unitare

UNITAR adj. 1. v. omogen. 2. v. inseparabil.

UNITAR adj. 1. omogen, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipă~; un ansamblu~.) 2. indisolubil, inseparabil, nedespărțit, neseparabil, organic. (Un tot ~.)

VECTOR UNITAR s. (MAT., FIZ.) versor.