10 definiții pentru urătură
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
URĂTURĂ, uraturi, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.
urătură sf [At: VARLAAM, C. 255 / V: (reg) ureză~, urezit~ / Pl: ~ri / E: ura2 + -ătură] 1 (Îvr) Formulă prin care se cere ocrotirea divină. 2-4 Urare (1-3). 5 (Îf urezătură) Chiuitură (1).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
URĂTURĂ, urături, s. f. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. ♦ Text recitat de colindători când umblă cu uratul1. – Ura2 + suf. -ătură.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
URĂTURĂ, urături, s. f. Text recitat de colindători cînd umblă cu «plugușorul». Eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. ♦ Cuvînt sau formulă de urare la adresa cuiva. Sfătuiesc acuma cam ce urătură spune-vor din gură. Deci au zis ca întîiul astfel să vorbească... «Domnul să trăiască». CONTEMPORANUL, II 611.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
URĂTURĂ ~i f. 1) v. URARE. 2) Creație populară în versuri, care se recită de urători în ajunul Anului Nou; hăitură, plugușor. /a ura + suf. ~ătură
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
urătúră f., pl. ĭ. Felu de a ura. Cuvintele pin care se urează, urare, uret.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
urezătură sf vz urătură
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
urătură (reg.) s. f., g.-d. art. urăturii; pl. urături
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
urătură (reg.) s. f., g.-d. art. urăturii; pl. urături
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
urătură s. f., g.-d. art. urăturii; pl. urături
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F43) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
urătură, urăturisubstantiv feminin
- 1. Cuvânt sau formulă de urare la adresa cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEXsinonime: urare
- Sfătuiesc acuma cam ce urătură spune-vor din gură. Deci au zis ca întîiul astfel să vorbească... «Domnul să trăiască». CONTEMPORANUL, II 611. DLRLC NODEX
-
- Eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. DLRLC
-
-
etimologie:
- Ura (1.) + -ătură. DEX '09 DEX '98 NODEX