URBANITATE s. f. (Rar) Comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

urbanitate sf [At: NEGULICI / Pl: ~tăți / E: fr urbanité, lat urbanitas, -atis] (Liv) Atitudine plină de politețe, de bună-cuviință, de omenie Si: urbanism (2).

*URBANITATE sf. Politeță, purtare de om bine crescut: ca să pronunțe d. Anghelache, care este un tip de ~, un astfel de cuvînt, de sigur trebue să fie scos din țîțîni (CAR.) [fr.].

URBANITATE s. f. (Rar) Atitudine, comportare plină de politețe, de bună-cuviință; urbanism. – Din fr. urbanité, lat. urbanitas, -atis.

URBANITATE s. f. (Rar) Mod civilizat de a se comporta, purtare de om bine crescut; politețe, bună-cuviință. Ca să pronunțe d. Anghelache, care este un tip de urbanitate, astfel de cuvînt, desigur trebuie să fie scos din țîțîni. CARAGIALE, M. 237.

URBANITATE s.f. (Rar) Purtare, atitudine civilizată; politețe, bunăcuviință; urbanism (2). [Cf. fr. urbanité, lat. urbanitas].

URBANITATE s. f. comportare civilizată; politețe, bună-cuviință; urbanism (2). (< fr. urbanité, lat. urbanitas)

URBANITATE f. Comportate civilizată. /<fr. urbanité, lat. urbanitas, ~atis

urbanitate f. politeță ce dă uzul lumii.

*urbanitáte f. (lat. urbánitas, -átis). Fig. Calitatea de a fi urban, politeță.

urbanitate s. f., g.-d. art. urbanității

urbanitate s. f., g.-d. art. urbanității

urbanitate s. f., g.-d. art. urbanității

URBANITATE s. v. cuviință, decență, politețe, respect.

urbanitate s. v. CUVIINȚĂ. DECENȚĂ. POLITEȚE. RESPECT.