următor, ~oare [At: (a. 1650) GCR I, 146/27 / V: (înv) ~mit sm / Pl: ~i, ~oare / E: urmă + -ător] 1-2 smnf, a (Obiect sau ființă) care urmează Si: ulterior (1). 3-4 smf, a (Obiect sau ființă) care este așa precum se arată mai departe. 5 a (înv; d. an, lună) Care este în curs Si: prezent, curent (5). 6 smf (La vocativ; ca formulă de adresare) Persoană care este chemată (după alta) ca să fie servită, întrebată etc. 7-8 smf, a (Îvr) Urmăritor (1-2). 9-10 smf, a (Înv; mai ales ccd) (Persoană) care urmează întocmai un sfat, o poruncă. 11-12 smf, a (Persoană) care procedează în acord cu... Si: adept (1). 13 a (Înv; d. verbe) Activ (4). 14 av (Rar; urmat de determinări în dativ) Conform cu... 15 smf (Îrg) Urmaș la domnie, într-o demnitate, în drepturi, în ierarhia familială Si: succesor, moștenitor.

URMĂTOR, -OARE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează (în timp sau în spațiu) după cineva sau după ceva; ulterior. Dumineca următoare primăria se umplu de oameni. REBREANU, R. I 233. Favorizată de împărații următori... colonia romană, în vreme de 160 ani, ajunse într-o stare foarte înfloritoare. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Substantivat) Pagina 4 și următoarele. ♦ (Substantivat, învechit) Urmaș, succesor, descendent. Dorobanții, sub Matei Basarab și sub următorul acestuia, uciseră sute de familii. BOLINTINEANU, O. 423. Să cîștigăm și noi de la următorii noștri mulțumirile ce le aud moșii și strămoșii. GOLESCU, Î. 3. ♦ Care este arătat mai departe, care este așa precum urmează mai jos. Îți urez ca să se poată aplica cărții tale și exametrii următori. ODOBESCU, S. III 12. Scrise răvașul următor. NEGRUZZI, S. I 25. 2. (Astăzi rar) Care urmează un sfat, o poruncă întocmai, care se conformează întru totul. Căpătai încredințarea că m-a înțeles și că va fi următoare sfaturilor mele. HOGAȘ, M. N. 184. Oricum îmi vei porunci, voi fi următor. GORJAN, H. IV 224.

URMĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care urmează după ceva sau după cineva. Să intre ~orul. 2) Care este indicat în cele ce urmează. A trage ~oarele concluzii. Ne-a relatat ~oarele. /a urma + suf. ~tor

următor a. care vine după.

următór, -oáre adj. Care urmează, care vine pe urmă: elevu, capitulu următor.

urmitor sm vz următor

următor adj. m., s. m., pl. următori; adj. f., s. f. sg. și pl. următoare; abr. urm., u. (în ș.u./și urm. = și următorii etc.)

următor adj. m., s. m., pl. următori; adj. f., s. f. sg. și pl. următoare; abr. urm.

următor adj. m., s. m., pl. următori; f. sg. și pl. următoare

URMĂTOR s. v. coborâtor, continuator, descendent, moștenitor, odraslă, progenitură, scoborâtor, succesor, urmaș, viță, vlăstar.

URMĂTOR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~oare.)

URMĂTOR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~.)

următor s. v. COBORÎTOR. CONTINUATOR. DESCENDENT. MOȘTENITOR. ODRASLĂ. PROGENITURĂ. SCOBORÎTOR. SUCCESOR. URMAȘ. VIȚĂ. VLĂSTAR.

Următor ≠ anterior, precedent, premergător