vînturător, oare s.m., s.f. 1 s.m. Persoană care vîntură cereale, semințe etc. Vînturătorii și ciurarii lucrau în hambare (SADOV.). 2 s.m., s.f. Persoană care hoinărește, care rătăcește din loc în loc. Grecii..., vînturători ai limanurilor din vremi străvechi (VLAH.). 3 s.f. Mașină agricolă de sortat, care curăță semințele de impurități prin îndepărtarea acestora cu un curent de aer produs de ventilatoare și prin cernerea semințelor rămase prin site. 4 s.f. (metalurg.) Mașină folosită în turnătorie pentru omogenizarea și răcirea amestecurilor. • pl. -ori, -oare. /vîntura + -ător.

VÎNTURĂTOR, -OARE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.

vînturătór, -oáre adj. Acela care vîntură. Fig. Rar. Aventurier (adică „vînturător de lume, de țară”). S. f., pl. orĭ. Mașină de vînturat grînele.

vânturătoare¹ (aventurieră) (rar) s. f., g.-d. art. vânturătoarei; pl. vânturătoare

vânturătoare¹ (aventurieră) (rar) s. f., g.-d. art. vânturătoarei; pl. vânturătoare

vânturătoare (aventurieră) s. f., g.-d. art. vânturătoarei; pl. vânturătoare