VĂZDUH, văzduhuri, s. n. înveliș gazos care înconjoară Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei. – Din sl. vuzduhŭ.

văzduh sn [At: COD. VOR². 22^r/10 / V: (reg) ~uc, ~uf, ~ug, ~uv, zăzduf, zăzduh / Pl: ~uri / E: rs въздоухъ] 1 Atmosferă (1). 2 Spațiul atmosferic. 3 (Mun; îe) A vorbi în ~ A vorbi fără a fi luat în seamă. 4 (Olt; îae) A vorbi fără sens, inconștient Si: a aiura (2). 5 (Rar) Aer¹ (1). 6 (Înv) Climă (1).

văzduh s.n. 1 Înveliș gazos care înconjoară pămîntul; straturile (mai) înalte ale atmosferei; cer. ◊ Expr. A vorbi în văzduh = a) a vorbi fără a fi luat în seamă; a vorbi fără sens, a aiura. ◊ Poet. Luceafărul senin răsare, Umplînd de vis văzduh și mare (CERNA). ♦ Ext. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei, vital pentru vietățile aerobe; aer. 2 (înv.) Climă. • pl. -uri. și (reg.) văzduc, văzduf s.n. / <slav. въздоухъ.

VĂZDUH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei. – Din sl. vŭzduhŭ.

VĂZDUH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură pămîntul (v. atmosferă, aer); (prin restricție, Ia pl.) straturile înalte ale atmosferei (v. cer). Pe sus, prin văzduhul limpede, norii lunecau... goniți de vîntul proaspăt și răcoros de martie. DUMITRIU, N. 87. Un întuneric orb acoperea văzduhul și pămîntul. SADOVEANU, O. VI 11. Clădirea se înălțase în văzduhuri, triunghiulară, ca un bot de navă. C. PETRESCU, S. 5. Acolo, lîngă izvoară, iarba pare de omăt, Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ (Neobișnuit) Aerul pe care îl respiră cineva. În locuința-i îngustă și rece ca un sicriu, Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipsește. HASDEU, R. V. 60.

VĂZDUH ~uri n. 1) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; aer; atmosferă; cer. 2) Straturile înalte ale acestui înveliș. /<sl. vuzduhu

văzduh n. aer: ciocârlia cea voioasă ’n văzduh se legăna NEGR. [Slav. VŬZDUHŬ].

văzdúh n., pl. urĭ (bg. văzduh, d. vsl. vŭzduhŭ, aer, vŭzdyhŭ, duhoare. V. duh). Rar. Azĭ pop. Aer: păsările văzduhuluĭ. Vămile văzduhuluĭ, V. vamă.

văzduc sn vz văzduh

văzduf sn vz văzduh

văzdug sn vz văzduh

văzduv sn vz văzduh

văzduc s.n. v. văzduh.

văzduf s.n. v. văzduh.

àer n. 1. fluid gazos și transparent care formează atmosfera: să respir un aer mai liber, mai curat GR. AL. 2. aerul feței, fizionomie, înfățișare: smeritul cotoiu cu un aer de sfânt GR. AL.; 3. (galicism) arie, melodie: ca robul ce cântă amar în robie un aer duios BOL. [Lat. AËR: vorba adevărat populară e văzduh; sensul 3 după fr. air].

văzduh s. n., pl. văzduhuri

văzduh s. n., pl. văzduhuri

văzduh s. n., pl. văzduhuri

văzduh, -huri.

văzduh (-huri), s. n. – Atmosferă, aer. Sl. (bg.) vŭzduchŭ (Tiktin; Conev 36).

VĂZDUH s. 1. aer, atmosferă, cer, slavă, spațiu, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.) 2. înălțimi (pl.). (Zboară prin ~.)

VĂZDUH s. 1. aer, atmosferă, cer, slavă, spațiu, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.) 2. înălțimi (pl.). (Zboară prin ~.)