VEGHE, veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (ia un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv).

veghe sf [At: LM / V: (îvr) veghi s / Pl: veghi, (îvr) ~ / E: pvb veghea] 1 (De obicei în construcții cu verbele „a sta”, „a pune”, „a fi”, de care se leagă prin pp „de”, rar, „la”) Ținere sub observație Si: pază, străjuire, supraveghere, veghere (1), (înv) viglă¹ (1). 2 (Îla) De ~ Care veghează (1). 3 (Îal) Care servește la pază. 4 (Ccr) Persoană sau grup de persoane care supraveghează pe cineva sau ceva Vz pază, strajă, gardă, santinelă. 5 (Nav; spc; de obicei în construcții cu verbele „a face”, „a fi” etc. de care se leagă prin pp „de”) Supraveghere a orizontului (mării) cu scopul de a observa diferite semnalizări, nave, avioane, obstacole de navigație etc. 6 (Ccr) Persoană sau grup de persoane din echipajul unei nave însărcinat cu veghea (5). 7 (În Roma antică) Fiecare din cele patru diviziuni egale în care era împărțită noaptea, în funcție de schimbarea străjilor. 8 Stare fiziologică a ființelor caracterizată prin deplina activitate a centrilor nervoși Si: trezie, veghere (5), (rar) vegheat¹ (1), (ltî; rar) vigilație (1), vigilență (3), (înv; liv) vigilie (1), (îvp) priveghere, priveghi¹. 9 Stare a unei persoane care rămâne trează noaptea sau în orele în general consacrate somnului Si: trezie, veghere (6), (rar) vegheat¹ (2), (ltî; rar) vigilație (2), vigilență (4), (înv; liv) vigilie (2), (îvp) priveghere, priveghi¹. 10 (Îs) Lampă de ~ Lampă cu lumină slabă care rămâne aprinsă în timpul nopții Si: (nob) lampă de veghere (7). 11 Supraveghere a unui bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui) Si: veghere (8). 12 (Rar) Priveghi¹ (la un mort). 13 Petrecere a nopții (de către monahi) spunând rugăciuni Si: priveghere, (îvr) veghetură.

veghe s.f. 1 Faptul de a rămîne treaz noaptea, de a nu dormi în timpul nopții; stare fiziologică a unei ființe, caracterizată prin deplina activitate a centrilor nervoși; trezie, nesomn, veghere, (înv.) vigilie. O ușoară abia simțită bătaie în ușă curmă intimitatea veghei... lui Mircea (TEOD.). ♦ Veghere la căpătîiul unui bolnav pentru a-l îngriji. Era obosit de nopțile de veghe de la spital. 2 (de obicei în constr. cu vb. „a sta”, „a pune”, „a fi”, de care se leagă prin prep. „de”) Faptul de a veghea, ocrotire, pază. Veghea soldaților a durat toată saptămîna. ◊ Loc.adj. De veghe = de strajă, de pază ∆ Lumină de veghe = lumină slabă produsă de diferite corpuri de iluminat, aprinsă în timpul nopții. ◊ Fig. Opera scriitorului stă de veghe deasupra locului tăcerii sale (E. LOV.). ♦ Concr. Persoană sau grup de persoane care veghează pe cineva sau ceva; strajă, gardă, santinelă. 3 Priveghi (la un mort). 4 Veghere petrecută în rugăciuni. • pl. veghi, /de la veghea, prin derivare regresivă.

VEGHE, (rar) veghi, s. f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (la un mort). 2. Ocrotire, pază, strajă. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care execută această misiune. – Din veghea (derivat regresiv).

VEGHE, (rar) veghi, s. f. 1. Stare a ființei care este trează, care nu doarme; trezie. Își aducea aminte nopțile de veghe, aplecările peste pătucul lui, ca să-i asculte răsuflarea. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ♦ Priveghi. Veghe la căpătîiul unui mort. (Poetic) Făclie de veghe pe umezi morminte. EMINESCU, O. I 37. 2. Ocrotire, pază, strajă. ◊ Loc. adv. De veghe = de strajă, de pază. Pe acoperișul cel mai nalt din oraș Poetul sta de veghe Scrutător peste kilometri și leghe. BENIUC, V. 126. De aici, de unde sînt la post, eu urmăresc Cum urcă-ncet spre cota-nzăpezită Șanțul În care ne aflăm de veghe. CAMIL PETRESCU, V. 65. (Poetic) Plopii, umbre solitare în văzduhul neclintit, Visători ca amorezii Stau de veghe la fereastră. TOPÎRCEANU, B. 69.

VEGHE f. 1) Stare a unei persoane care nu doarme; trezie. 2) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; strajă; pază; gardă. ◊ A sta de ~ a păzi. [Art. veghea; G.-D. veghii] /v. a veghea

veghe f. 1. fapta de a veghia: făclie de veghe pe umezi morminte EM.; 2. starea celui treaz; 3. partea nopții în diviziunea celor antici: Romanii împărțiau noaptea în patru veghi. [Lat. VIGILIA].

véghe f. (d. a veghea saŭ d. lat. vĭgĭlia, pop. *vĭglĭa, de unde s’a făcut *veglĭe, veghe; it. veglio, vegghia, fr. veille). L. N. Acțiunea de a veghea. Starea omuluĭ care veghează (care e treaz), trezie. La Romanĭ, schimb de gardă, de santinele. (Noaptea era împărțită în patru veghĭ orĭ schimburĭ).

veghi² s vz veghe

veghiu n. (poetic) veghere: te voiu urmări, vrăjmașe, cu aprigul tău veghiu AL.

veghe s. f., art. veghea, g.-d. art. veghii; pl. veghi

veghe s. f., art. veghea, g.-d. art. veghii; pl. veghi

veghe s. f., art. veghea, g.-d. art. veghii; pl. veghi

veghe, -ghea a.; -ghi pl.

VEGHE s. v. pază, paznic, păzitor, strajă, străjer.

VEGHE s. 1. v. nesomn. 2. priveghere, trezie, (înv. și reg.) priveghi, (reg.) privegheală. (În timpul ~ii...) 3. v. pază. 4. gardă, pază, strajă, (înv., în Mold.) aret. (Stă de ~.) 5. v. santinelă.

VEGHE s. 1. nesomn, trezie, (livr.) vigilitate, (rar) veghere. (Stare de ~.) 2. priveghere, trezie, (înv. și reg.) priveghi, (reg.) privegheală. (În timpul ~...) 3. pază, strajă, străjuire, supraveghere, veghere, (rar) păzit, priveghi, (înv. și pop.) priveghere, (reg.) păzeală, (înv.) năzirie, păzire. (Serviciul de ~.) 4. gardă, pază, strajă, (înv., în Mold.) aret. (Stă de ~.) 5. (MIL.) pază, santinelă, strajă, (pop.) caraulă, pîndar, străjer, (reg.) șilboc, (prin Ban.) șălbocar. (~ se afla în post.)

veghe s. v. PAZĂ. PAZNIC. PĂZITOR. STRAJĂ. STRĂJER.

Veghe ≠ somn