VENIN, (1) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.

venin sn [At: PSALT. 291 / Pl: (rar) ~uri, (reg) ~e / E: ml venenum] 1 Substanță toxică secretată, prin glande speciale, de unele animale (șerpi, insecte, arahnide) și de țesutul unor plante, ca mijloc de atac ori de apărare. 2 (Rar; lpl) Varietăți de venin (1). 3 (Fig) Răutate. 4 Dușmănie (1). 5 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care denotă răutate. 6 (Ccr) Vorbă, atitudine, faptă etc. care trădează ură. 7 (Îvp) Substanță toxică preparată de om (din plante otrăvitoare), care, introdusă în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. și, uneori, moartea Si: otravă. 8 (Îe) A turna ~ în cineva (sau în sângele cuiva) A produce cuiva o suferință morală. 9 (Rar; lpl) Varietăți de venin (7). 10 (Pex) Toxicitate. 11 (Pex) Nocivitate. 12-13 (Atm; îvp; pan) Fiere (1, 7). 14 (Îe) A(-i) face (cuiva) ~ (de moarte) sau a(-i) pune (cuiva) ~ la inimă A (se) supăra foarte tare. 15 (Îe) A fierbe de ~ A fi foarte furios. 16 (Înv; îe) A-și sparge (sau a-și răcori) ~ul A se liniști. 17 (Fig) Suferință morală Si: amărăciune (3), durere (5) necaz, supărare. 18 (Fig) Furie (1). 19 (Îe) A-și vărsa ~ul A-și destăinui necazurile, supărările. 20 (Îae) A-și manifesta furia față de cineva. 21 (Olt; Trs; pex) Puroi¹. 22 (Olt; pex) Varice². 23 (Med; reg; pex) Antrax (2). 24 (Reg; dep) Cal bătrân, slab și neputincios.

venin s.n. 1 Substanță toxică (de natură proteică), secretată de glandele speciale ale unor animale (șerpi, insecte, arahnide) sau de țesutul unor plante, ca mijloc de atac sau de apărare. ♦ (la pl.) Feluri, varietăți de venin. ♦ Fig. Răutate, dușmănie, ură. El critica fără patimă, fără interes și fără venin (GHICA). ♦ Concr. Vorbă, atitudine, comportare, faptă etc. care trădează răutate, dușmănie, ură. Veninul cu care voiau să învenineze pe români (DOC.). 2 Substanță toxică preparată de om (din plante otrăvitoare), care provoacă în organism tulburări, leziuni grave sau chiar moarte. ◊ Expr. A turna venin în cineva (sau în sîngele cuiva) = a produce cuiva un rău, o suferință puternică. ♦ (farm.) Preparat farmaceutic din venin (de viespe). ♦ Ext. Toxicitate; nocivitate. Se ferea de veninul alimentelor preparate cu substanțe chimice. ♦ Fig. Răutate, invidie, dușmănie. Îi simțea întregul venin din suflet. 3 (anat.; pop.) Fiere. Oftă, înghițind veninul care i se suise în fundul gurii (SADOV.). ◊ Expr. A face (ori a-i face cuiva) venin (de moarte) sau a pune (ori a-i pune cuiva) venin la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) mînia, a (se) enerva. A fierbe de venin= a fi foarte mînios. A-și sparge (sau a-și răcori) veninul = a se liniști, a se potoli, a se calma. ♦ Fig. (adesea constr. cu vb. „a-și descărca”, „a-i clocoti”) Necaz, supărare, amărăciune; furie, mînie. Nu știau însă anume pe cine să-și descarce veninul (SIO.). ◊ Expr. A-și răsufla veninul asupra cuiva v. răsufla. A(-și) vărsa venin(ul) sau a(-ți) vărsa veninul v. vărsa. • pl. -uri, (reg.) -e. /lat. venēnum.

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanță toxică secretată de glandele unor animale (șerpi, insecte sau arahnide) și de unele plante ca mijloc de atac sau de apărare, ori preparată de om (din plante otrăvitoare). ♦ Fig. Răutate; dușmănie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. supărare, mâhnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sânge rău. A pune (cuiva) venin la inimă = a face ca cineva să se supere foarte tare. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, mânia, furia față de cineva. – Lat. venenum.

VENIN s. n. 1. Substanță toxică, secretată de unele animale (șerpi, insecte și arahnide) și de unele plante sau preparată de om (mai ales din plante otrăvitoare). V. otravă. [Dacii] închină o cupă de venin, Decît să fie robii soldatului străin. EFTIMIU, Î. 145. Fratele cel mic murise De venin omorîtor, Dar din ora ce pierise Domnul sufere greu dor. BOLINTINEANU, O. 96. ◊ Fig. D-ta n-ai iubit, doamnă? Nu știi ce venin este acesta? NEGRUZZI, S. I 50. Bate vîntu sus în slavă, Cu venin și cu otravă. HODOȘ, P. P. 123. ♦ Fig. Răutate, dușmănie. Ghimpii și veninul vieții i se descopăr la orice cotitură și la orice perspectivă nouă, după ce a ieșit din copilărie și intră în adolescență. SADOVEANU, E. 259. Cucoana Catinca știuse așa de bine să-și crească copiii, cu atîta venin ponegrise pe tata în ochii lor, încît se trezi cuconu Ioniță străin în casa sa. HOGAȘ, H. 18. Cum de mai ești în viață, avînd atît venin? ALECSANDRI, T. II 334. ◊ Loc. adj. De venin = răutăcios, dușmănos. Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu suflet de venin! EMINESCU, O. I 30. 2. Însușirea de a fi toxic; toxicitate. Sfîrșise operația smulgerii musteților care, roase de veninul argintului viu, ieșeau cum le atingea. NEGRUZZI, S. I 209. Omul acesta uriaș, care nu se temea de nimeni și de nimic, se temea de veninul osîndei. POPA, V. 38. 3. (Popular) Fiere. Cîntă paseruica-n spin, Copila scoate venin. Cîntă paseruica-n salce, Copila de moarte zace. ALECSANDRI, P. P. 231. ◊ Expr. A (sau a-și) face venin = a se supăra foarte tare, a-și face sînge rău. Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atît mai bine pentru mine. CARAGIALE, O. 1133. A pune (cuiva) venin la inimă = a supăra (pe cineva) foarte tare, a face (cuiva) sînge rău. Am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda spînului, ca să-i punem venin la inimă. CREANGĂ, P. 235. A-și vărsa veninul = a-și manifesta supărarea, furia, mînia (față de cineva). Fig. Supărare, mîhnire, necaz, furie. Veninul strîns l-am preschimbat în miere, Lăsînd întreagă dulcea lui putere. ARGHEZI, V. 9. Am zîmbit uitînd veninul care-n suflet mi s-a strîns. MACEDONSKI, O. I 97. Baba de venin se smulse o dată din piuă-n sus și rupsă lanțurile. EMINESCU, N. 10. Acele dulci suspinuri Cum se schimbă-n chinuri Și bucuria noastră în otrăvit venin. ALEXANDRESCU, M. 116. – Variantă: (regional) verin (MARIAN, Î. 465, BUDAI-DELEANU, Ț. 141) s. n.

VENIN ~uri n. 1) Substanță toxică de natură animală, vegetală sau obținută pe cale sintetică; otravă; toxină. 2) fig. Atitudine răutăcioasă plină de dușmănie. Vorbe cu ~. 3) pop. Lichid gălbui-verziu, amar, secretat de ficat; fiere. 4) fig. Stare de tristețe adâncă; otravă; mâhnire; necaz. ◊ A avea ~ la (sau pe) inimă a fi foarte necăjit, mâhnit. A-și face ~ a se amărî foarte tare. A pune cuiva ~ la (sau pe) inimă a-i produce cuiva mari neplăceri; a strica rău dispoziția. A-și vărsa ~ul (asupra cuiva) a-și manifesta ura, dușmănia (față de cineva). /<lat. venenum

venin n. 1. fiere: varsă venin; 2. otravă conținută în corpul unor animale: venin de viperă; 3. principiu contagios al unor boale: veninul turbării; 4. fig. răutate ascunsă: veninul calomniei. [Lat. VENENUM].

venín și (Maram.) verín n., pl. urĭ (lat. vĕnênum, it. veléno, vechĭ venéno; pv. vene, veri, fr. venin, cat. veri, sp. veneno, vechĭ venino). Otravă: veninu șerpilor. Fig. Ură, răutate: veninu calomniiĭ. Fĭere, amăreală din stomah: a vărsa venin. Fig. Mare supărare, necaz: îșĭ făcea venin de moarte, îșĭ versa veninu pe alțiĭ. V. virus.

verín, V. venin.

venin s. n., (substanțe) pl. veninuri

venin s. n., (substanțe) pl. veninuri

venin s. n., (substanțe) pl. veninuri

VENIN s. v. bilă, fiere, otravă, puroi, răutate, toxicitate.

venin s. v. BILĂ. FIERE. OTRAVĂ. PUROI. RĂUTATE. TOXICITATE.

venin (-nuri), s. n. – Substanță toxică, otravă. – Mr., megl. virin „pedeapsă, chin”, istr. verir. Lat. vĕnēnum (Pușcariu 1872; REW 9195), cf. it. veleno, v. fr. velin, cat. veri, sp. veneno, beleño, alb. vërer (Philippide, II, 657). – Der. (în)venina, vb. (a se otrăvi, a se intoxica; a infecta); veninat, adj. (otrăvitor); veninariță, s. f. (avrămeasă, Gratiola officinalis); veninos, adj. (toxic; ticălos).

IN CAUDA VENENUM (lat.) veninul (se află) în coadă – Referire la o scrisoare sau la un discurs în care autorul și-a concentrat virulența la sfârșit, asemenea scorpionului care-și poartă veninul în coadă.

In cauda venenum (lat. „În coadă e veninul”, adică: la urmă e partea amară) – Este un proverb latin, referitor la faptul că veninul scorpionului se găsește în coada lui. Îl aplicăm astăzi – întocmai ca și romanii la vremea lor – cu privire la un discurs, la o scrisoare, la o convorbire etc. care a început fără răutate, dar care la sfîrșit și-a vărsat toată fierea. FOL.

a-și vărsa fierea / veninul expr. a vorbi cu ură.