ventuză sf [At: MEȘT. DOFT. I, 41^v/16 / V: (înv) ~ndu~, (îvr) vin~, vân~ / Pl: ~ze / E: fr ventouse, ngr βεντούζα] 1 (Med) Pahar special de sticlă groasă, cu marginea puțin răsfrântă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică, în scop curativ, pe pielea unui bolnav. 2 Urmă lăsată pe piele de o ventuză (1). 3 (Înv; îs) ~ uscată (sau seacă) Ventuză care se aplică pe pielea uscată a unui bolnav, pentru a provoca o congestie locală. 4 (Îs) ~ scarificată (sau tăiată, sângerată) Ventuză care se aplică pe pielea scarificată a unui bolnav, pentru a-i extrage o cantitate mică de sânge. 5 Organ în formă de disc al unor animale (acvatice) care le permite să se fixeze pe diferite corpuri (ca să sugă). 6 Aparat în formă de clopot cu ajutorul căruia se scoate aerul care împiedică circulația într-o conductă. 7 (Tip; lpl) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat.

ventuză s.f. 1 Vas de sticlă, în formă de pahar cu fundul bombat și cu marginea puțin răsfrîntă, care, după crearea de vid în interior (prin flambare), se aplică pe pielea bolnavului, pentru a provoca o mică congestie locală, în scop curativ. ◊ (în trecut) Ventuză uscată (sau seacă) = ventuză care se aplica pe pielea uscată a unui bolnav pentru a provoca o congestie locală. Ventuză scarificată (sau tăiată, sîngerată) = ventuză care se aplica pe pielea scarificată a unui bolnav pentru a-i extrage o cantitate mică de sînge. ♦ Urmă lăsată de un astfel de pahar aplicat pe piele. 2 (zool.) Organ în formă de disc al unor animale (acvatice), cu ajutorul căruia se fixează pe o suprafață, pe alt corp etc. (pentru a suge). ♦ Analog. Dispozitiv în formă de disc pentru fixarea obiectelor pe suprafețe netede. 3 Aparat în formă de clopot, folosit la evacuarea aerului care împiedică circulația unui lichid într-o conductă. 4 (tipogr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. • pl. -e. /<fr. ventouse, ngr. βεντούζα.

VENTUZĂ, ventuze, s. f. 1. Organ al unor animale acvatice, cu ajutorul căruia ele se fixează pe suprafața unui corp. 2. Pahar mic de sticlă cu marginile rotunjite, care se aplică în scopuri terapeutice pe pielea unui bolnav, pentru a provoca o mică congestie locală a sîngelui; pahar. Lua temperaturile, punea ventuze la bolnavi, făcea injecții cu o îndemînare de uimea pe doctori. MIRONESCU, S. A. 124. 3. Valvă automată, prin care poate ieși aerul care stînjenește circulația apei într-o conductă.

VENTUZĂ s.f. 1. Organ al anumitor animale care le permite să se fixeze pe diferite corpuri ca să sugă. 2. Păhărel special de sticlă care se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. Aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul care împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (Poligr.; la pl.) Mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hîrtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. [< fr. ventouse].

VENTUZĂ s. f. 1. organ de fixare la unele animale parazite. 2. păhărel special de sticlă ce se aplică pe piele după ce s-a rarefiat aerul din el prin căldură pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 3. aparat în formă de clopot cu care se scoate aerul ce împiedică circulația apei într-o conductă. 4. (poligr.; pl.) mici piese montate pe o bară, care prin depresiune absorb coala de hârtie, iar prin presiune o depun la semnele mașinii de imprimat. (< fr. ventouse)

VENTUZĂ ~e f. 1) Vas mic de sticlă, care se aplică pe corpul unui bolnav, după ce s-a rarefiat aerul din el prin încălzire, pentru a provoca o mică congestie locală cu efect curativ. 2) zool. Organ al unor animale acvatice cu ajutorul căruia ele se pot lipi de corp (pentru a suge sângele). 3) Dispozitiv cu ajutorul căruia se poate extrage aerul care împiedică circulația apei într-o conductă. /<ngr. ventuza, fr. ventouse

ventuză f. 1. păhărel de sticlă ce s’aplică pe piele și în care se face vidul spre a ridica epiderma și a produce o iritațiune locală; 2. organ particular unor animale, ca lipitoarea (= fr. ventouse).

*ventúză f., pl. e (fr. ventouse, d. lat. ventosa, adică „vîntoasă” [scoțîndu-ĭ aeru], subînț. cucúrbita, dovleac, tivdă). Clopoțel de sticlă orĭ un simplu păhărel al căruĭ interior se încălzește cu spirt aprins care a fost turnat pe o bucată de vată și apoĭ se aplică pe spinarea, pe pĭeptu orĭ la tîmplele unuĭ bolnav ca să i se producă o iritațiune locală cînd e congestionat, ca atuncĭ cînd e răcit ș. a. (Sînt și ventuze cu pompă). Organu cu care lipitoarea se prinde de pĭelea unuĭ animal. (Picĭoarele caracatițeĭ îs pline de ventuze). Și zbancă, zbanț, zbranț.

vântoasă¹ sf vz ventuză

vântuză sf vz ventuză

venduză sf vz ventuză

vintuză sf vz ventuză

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

ventuză s. f., g.-d. art. ventuzei; pl. ventuze

ventuză, -ze.

VENTUZĂ s. (pop.) pahar, (reg.) zbancă, zbanț. (E răcit, i-a pus ~e.)

VENTUZĂ s. (pop.) pahar, (reg.) zbancă, zbanț. (E răcit, i-a pus ~e.)

ventuză (-ze), s. f. – Organ sau recipient care se fixează pe ceva. – Mr. vinduză. Fr. ventouse; mr., din it. ventosa, cf. ngr. βεντοῦσα, venduza.

ventuză, ventuze s. f. (glum.) sărut.