18 definiții pentru vestigiu
din care- explicative (11)
- morfologice (5)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
VESTIGIU, vestigii, s. n. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
vestigiu sn [At: NEGULICI / V: (îvr) ~ij / Pl: ~ii, (înv) ~ri, ~ige / E: lat vestigium, fr vestige] 1 (Liv) Urmă lăsată de piciorul unui om sau al unui animal. 2 (Mpl) Ceea ce a rămas din vechime (și care prezintă o importanță culturală, documentară etc.) Si: relicvă. 3 (Mpl) Indiciu atestând existența în trecut a ceva care nu mai există Si: relicvă. 4 (Fig) Ceea ce rămâne dintr-o concepție, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură etc. 5 (Rar; lpl) Moaște.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vestigiu s.n. (de obicei la pl.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut demult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.); mărturie, probă, indiciu care atestă existența în trecut a ceva. Ne pătrundeam de suflul trecutului contemplîndu-i vestigiile sublime (M. I. CAR.). ◊ Ext. Grăbim pe lîngă vestigiile unei dumbrăvi (SADOV.). ♦ Fig. Ceea ce rămîne, se menține dintr-o concepție, dintr-o mentalitate, dintr-o cultură. Vestigiile unei gîndiri retrograde. • pl. -ii. /<fr. vestige, lat. vestigĭum, -ii.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
VESTIGIU, vestigii, s. n. (Livr.) Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
VESTIGIU, vestigii, s. n. (Livresc) Urmă din trecut; rămășiță a unui lucru vechi sau, fig., a unei concepții, a unei mentalități, a unei culturi. V. relicvă. Îmbrăcămintea lui roasă, cu manșete albe rotunde... avea oarecare vestigii de eleganță de mult demodată. CAMIL PETRESCU, N. 34. ◊ (Poetic) O vreme, vestigiile furtunii se mai zăresc deasupra înaltului podiș. BOGZA, C. O. 65.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VESTIGIU s.n. Urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. [Pron. -giu. / cf. fr. vestige, lat. vestigium].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VESTIGIU s. n. urmă, rămășiță a ceva dispărut demult. (< fr. vestige, lat. vestigium)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
VESTIGIU ~i n. 1) Rămășiță din trecut, care amintește despre ceva dispărut demult. ~i ale unei civilizații. 2) Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
vestigiu n. urmă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*vestígiŭ n. (lat. vestigium. V. investig). Rar. Urmă: vestigiile uneĭ civilizațiunĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
vestij sn vz vestigiu
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
vestigiu s. n., art. vestigiul; pl. vestigii, art. vestigiile (desp. -gi-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vestigiu [giu pron. gĭu] s. n., art. vestigiul; pl. vestigii, art. vestigiile (-gi-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
vestigiu s. n. [-giu pron. -giu], art. vestigiul; pl. vestigii, art. vestigiile (sil. -gi-i-)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
vestigiu
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
vestigiu, -gii.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
VESTIGIU s. 1. v. relicvă. 2. (la pl.) moaște.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VESTIGIU s. 1. rămășiță, relicvă, urmă. (~iile trecutului.) 2. (la pl.) moaște (pl.), relicve (pl.) (înv.) rămășițe (pl.). (~ sfinte.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- pronunție: vestigĭu
substantiv neutru (N54) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
vestigiu, vestigiisubstantiv neutru
- 1. Urmă din trecut; rămășiță a ceva vechi, dispărut de mult (și care prezintă o importanță documentară, culturală etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN NODEXsinonime: relicvă
- Îmbrăcămintea lui roasă, cu manșete albe rotunde... avea oarecare vestigii de eleganță de mult demodată. CAMIL PETRESCU, N. 34. DLRLC
- O vreme, vestigiile furtunii se mai zăresc deasupra înaltului podiș. BOGZA, C. O. 65. DLRLC
-
etimologie:
- vestige DEX '09 DEX '98 DN
- vestigium DEX '09 DEX '98 DN