VEXAȚIUNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-. – Var.: vexație] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.

vexațiune sf [At: AR (1829), 216²/44 / V: vesa~, ~ie, (îvr) ~xăț~, ~xăciu~ / Pl: ~ni / E: lat vexatio, -onis, fr vexation] 1 Nedreptate (din partea unei autorități) Si: (înv) vesatură (1). 2 Persecuție (din partea unei autorități) Si: (înv) vesatură (2). 3 (Ccr) Act de injustiție Si: (înv) vesatură (3). 4 Jignire. 5 (Pex) Contrariere. 6 (Ccr) Vorbă, faptă, atitudine care vexează (3) Si: jignire, ofensare. 7 (Ccr) Vorbă, faptă, atitudine care contrariază.

vexațiune s.f. 1 Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. 2 Nedreptate; persecuție (din partea unei autorități). • pl. -i. și vexație s.f. /<fr. vexation, lat. vexatĭo, -onis.

VEXAȚIUNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis.

VEXAȚIUNE, vexațiuni, s. f. Vorbă sau faptă care supără, jignește, contrariază.

VEXAȚIUNE s.f. (Liv.) Vorbă, faptă care vexează. [Pron. -ți-u-, var. vexație s.f. / cf. fr. vexation, lat. vexatio].

VEXAȚIUNE s. f. vorbă, faptă care vexează. (< fr. vexation, lat. vexatio)

VEXAȚIUNE ~i f. livr. Manifestare care vexează; vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; insultă; ofensă; injurie. /<lat. vexatio, ~onis, fr. vexation

vexați(un)e f. supărare, jignire.

*vexațiúne f. (lat. vexátio, -ónis). Acțiunea de a vexa.

VEXAȚIE s. f. v. vexațiune.

vesațiune sf vz vexațiune

vexație sf vz vexațiune

vexăciune sf vz vexațiune

vexățiune sf vz vexațiune

vexație s.f. v. vexațiune.

VEXAȚIE s.f. v. vexațiune.

!vexațiune (-ți-u-)/vexație (-ți-e) (livr.) s. f., g.-d. art. vexațiunii/vexației; pl. vexațiuni/vexații

vexațiune s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. vexațiunii; pl. vexațiuni

!vexație (desp. -ți-e) (livr.) s. f., art. vexația (desp. -ți-a), g.-d. art. vexației; pl. vexații, art. vexațiile (desp. -ți-i-)

VEXAȚIUNE s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

vexațiune s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ..

vexațiúne, vexațiuni, s.f. (livr.) Atitudine, faptă care supără, jignește: „…suferind multe vexațiuni din partea castrului Muncaciu pentru moșiile lor Șarkad și Macaria…” (Mihaly, 1900: 498; dipl. 209). – Din fr. vexation, lat. vexatio, -onis (DEX).