VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

viețui vi [At: CORESI, EV. 348 / Pzi: ~esc, (nob) viețui / E: viață + -ui] 1 (D. ființe) A fi în viață Si: a fi (1), a exista (1), a trăi, (rar) a ființa (1), (asr) a via³ (1), (înv) a custa¹ (2), (îvr) a viva² (1). 2 (D. ființe) A-și duce existența Si: a fi (8), a exista (4), a trăi, (asr) a via³ (2), (înv) a custa¹ (1), (îvr) a viva² (2). 3 (Bis; d. drept-credincioși) A dobândi viața veșnică. 4 (Bis; d. Dumnezeu sau d. atribute ale divinității) A exista veșnic. 5 (Cu determinări modale) A-și duce viața într-un anumit fel Si: a via³ (6). 6 (Cu determinări modale) A se comporta într-un anumit fel Si: a via³ (7). 7 (Înv; construit de obicei cu pp „după”) A se conforma la… 8 (Înv; urmat de determinări în dativ sau introduse prin pp „pentru”) A-și dedica viața (cuiva sau pentru ceva). 9 (De obicei cu determinări reprezentând nume de persoane sau cu echivalente ale acestora introduse prin pp „cu”) A-și duce viața împreună cu cineva Si: a conviețui, a trăi, (înv) via³ (10). 10 (Îe) A ~ bine (sau în pace) (cu cineva) A fi în relații bune (cu cineva). 11 (Cu determinări locale) A-și petrece viața într-un anumit loc Si: a locui, a trăi, (înv) a via³ (12). 12 (Cu determinări modale sau instrumentale) A-și câștiga existența (din ceva) Si: a se întreține, a subzista, a trăi. 13 (Îvr) A se hrăni (2). 14 A dăinui (1).

viețui vb. IV. intr. (înv., pop.) 1 (despre ființe) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. Era omul fără de care n-ar fi putut viețui (LĂNCR.). ◊ (cu determ. care indică durata vieții cuiva) Au viețuit 50 de ani (IORGA). ♦ (bis.; despre drept-credincioși) A dobîndi viața veșnică. 2 (cu determ. modale sau instrumentale) A-și procura mijloacele necesare traiului, a-și cîștiga existența. Viețuia hrănindu-se cu buruieni, cu fructe. 3 A trăi la un loc cu cineva; a-și duce viața în preajma, în societatea cuiva; a conviețui. Zece ani au viețuit ei în căsătorie (ISP.). 4 (cu determ. modale) A-și duce, a-și petrece viața într-un anumit mediu; a-și duce viața într-un anumit fel. Viețuia neînțeles de lume (GOGA). 5 (cu determ. locale) A-și petrece viața sau o parte din viață într-un anumit loc; a-și avea domiciliul, a fi stabilit cu locuința undeva. Păreau că viețuiesc în alte ținuturi (SADOV.). • prez.ind. -iesc. /viață + -ui.

VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

VIEȚUI, viețuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în viață, a fi viu; a exista, a trăi. Este sigur că a lui soție, Cît va viețui, Are să respecte a sa datorie. BOLINTINEANU, O. 50. Mulți ani să viețuiești, măria-ta. ALECSANDRI, T. II 158. ♦ A se întreține, a-și procura mijloacele necesare traiului. Stau în cîmp ți mă gîndesc Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie în chimir. ALECSANDRI, P. P. 228. 2. A ședea, a locui, a trăi într-un anumit loc. Prin partea locului unde viețuia el, mai toți oamenii purtau gușă sub bărbie. STANCU, D. 43. Aicea viețuia ursita lui, pe care au fost răpit-o un zmeu. SBIERA, P. 94. 3. A-și duce viața într-un anumit fel. Feciorii or trăi-n lume cum voi ați viețuit. EMINESCU, O. I 61. Olga viețuia foarte retrasă. NEGRUZZI, S. I 44. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc! ALECSANDRI, P. P. 224. 4. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a conviețui. Umblu veselă și cînt Că mi-a dat badea cuvînt C-amîndoi vom viețui Cîte zile sînt și-or fi. CORBEA, A. 72. Îi murise bărbatul după un an de viețuit împreună. CĂLINESCU, E. O. II 193. Zece ani au vietuit ei în căsătorie. ISPIRESCU, E. 133.

A VIEȚUI ~iesc intranz. (despre ființe) 1) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viață + suf. ~ui

viețuì v. a trăi. [V. vieață].

vĭețuĭésc (vechĭ vie-) v. intr. (d. vĭață). Maĭ rar. Trăĭesc.

viețui (a ~) (înv., pop.) (desp. vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, 3 sg. viețuiește, imperf. 1 viețuiam; conj. prez. 1 sg. să viețuiesc, 3 să viețuiască

viețui (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, imperf. 3 sg. viețuia; conj. prez. 3 să viețuiască

viețui vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, imperf. 3 sg. viețuia; conj. prez. 3 sg. și pl. viețuiască

viețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiesc, conj. viețuiască)

viețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

VIEȚUI vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mâine.)

VIEȚUI vb. 1. a trăi, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (reg.) a lăbădui, a sălăși, (Olt.) a sufleți, (înv.) a custa, a locui, a sălășui, a via. (Au ~ fericiți pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 3. a o duce, a trăi. (Cum ~?) 4. (JUR.) a coabita, a conviețui, a trăi. (Au ~ timp de doi ani ca soț și soție.) 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mîine.)

A viețui ≠ a muri

Rose, elle a vécu ce que vivent les roses, l’espace d’un matin (fr. „Roză, viețuit-a cît rozele trăiesc: răstimp de-o dimineață”). Două versuri din stanțele pe care poetul François de Malherbe (sec. XVI), socotit părintele clasicismului francez, le-a adresat prietenului său du Périer cînd acestuia i-a murit fiica (Poésies – XII. Consolation à M. du Périer. Stances). Celebritatea distihului Malherbe o datorește nu inspirației sale fericite, ci unei… fericite greșeli, comisă de zețarul care i-a cules poezia. Malherbe scrisese un vers anodin, cu un joc banal de cuvinte (pe fată o chema Rosette): Et Rosette a vécu ce qui vivent les roses Tipogralul, neînțelegind bine scrisul, a despărțit numele și a cules: „Et Rose, elle a vécu” etc… Și a ieșit o imagine poetică: fata era comparată cu un trandafir, avînd firește viața scurtă a rozelor. LIT.