voioșie sf [At: IST. AM. 80^r/18 / P: vo-io~ / Pl: ~ii / E: voios + ie] 1 Bună dispoziție. 2 Optimism. 3 Expresie vie și radioasă a fizionomiei.

voioșie s.f. (Stare de) voie bună, veselie, bună dispoziție. Grig, să facem Crăciunul la țară? zise Nadina, cu mare voioșie, într-o zi cînd se apropiau sărbătorile (REBR.). ◊ Fig. Platanul își etala membrele cu voioșie (VIANU). • g.-d. -iei. /voios + -ie.

VOIOȘIE, voioșii, s. f. Voie bună, bună dispoziție, veselie. Cuvintele etiopianului șterseră ultima urmă de voioșie de pe chipul principelui tînăr. C. PETRESCU, R. DR. 5. Spre amiazi soarele tomnatic scoase capul dintre nouri, împrăștiind căldură și voioșie. REBREANU, I. 95. Seara aceea se petrecu cu voioșie. BOLINTINEANU, O. 430.

VOIOȘIE f. Stare a omului vesel; veselie. [G.-D. voioșiei; Sil. vo-io-] /voios + suf. ~ie

voioșie f. dispozițiune bună, veselie.

voĭoșíe f. (d. voĭos). Starea omuluĭ voĭos, voĭe bună: voĭoșia trupelor la războĭ.

voioșie s. f., art. voioșia, g.-d. art. voioșiei; pl. voioșii, art. voioșiile (desp. -și-i-)

voioșie s. f., art. voioșia, g.-d. art. voioșiei; pl. voioșii, art. voioșiile

voioșie s. f., art. voioșia, g.-d. art. voioșiei; pl. voioșii, art. voioșiile

VOIOȘIE s. 1. v. veselie. 2. v. zburdălnicie.

VOIOȘIE s. 1. veselie, (livr.) jovialitate, (înv.) veselitură. (Era de o ~ contaminantă.) 2. neastîmpăr, vioiciune, zburdălnicie, (rar) zburdare, (înv.) zburdăciune. (Copil plin de ~.)

Voioșie ≠ întristare, scârbă, supărare, tristețe