vorniceasă sf [At: (a. 1584) D. BOGDAN, GL. 222 / V: (înv) dv~ / Pl: ~ese / E: vornic + -easă] 1-10 (Înv) Soție de vornic (1-10) Si: (înv) vorniciță (1-10). 11 (Îvp) Soție a primarului unui sat sau al unui târg Si: (reg) vorniciță (11). 12 (Pop) Fată aleasă dintre rudele sau dintre prietenele miresei, având diferite atribuții în timpul ceremonialului nunții Si: (pop) drușcă (1), (reg) deveriță, vătășiță (2), vătășoaie (2), vifeliță, vorniciță (13). 13 (Pop) Femeie tânără aleasă de mire dintre rudele sau dintre prietenele sale sau ale miresei, care are diferite atribuții legate de ceremonialul uncropului Si: (pop) vorniciță (14).

vorniceasă s.f. 1 (ist.) Soția vornicului; (înv.) vorniciță. 2 (înv., pop.) Soție de primar. Pe fruntea vornicesei un nour de-ngrijire, Urcîndu-se, pe gene împrăștia umbrire (I. NEGR.). 3 (pop.) Prietena cea mai apropiată a miresei, avînd diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă, (pop.) vorniciță. • pl. -ese. /vornic + -easă.

VORNICEASĂ, vornicese, s. f. 1. (Învechit) Soția vornicului. Peste vale, la o casă, Să jăluia o vorniceasă, C-o bătut-o vornicu Să spuie ibovnicii. ȘEZ. VII 111. 2. Prietena cea mai apropiată a miresei, care o însoțește la cununie și care are diverse atribuții cu ocazia ceremonialului nunții; drușcă. Vornicesele... strîng blidele. SEVASTOS, N. 309.

VORNICEASĂ ~ese f. înv. Soție a vornicului. /vornic + suf. ~easă

vorniceásă f., pl. ese. Soție de vornic. Drușcă (la cununie și la uncrop).

vorniceasă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicesei; pl. vornicese

vorniceasă (înv.) s. f., g.-d. art. vornicesei; pl. vornicese

vorniceasă s. f., g.-d. art. vornicesei; pl. vornicese

VORNICEASĂ s. vătășiță, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv., Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.)

VORNICEASĂ s. v. primăreasă, primăriță.

VORNICEASĂ s. vătășiță, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv., Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.)

vorniceasă s. v. PRIMĂREASĂ. PRIMĂRIȚĂ.