vrăbioară sf [At: SCRIBAN, D. / P: ~bi-oa~ / Pl: ~re / E: vrabie + -ioară] 1-2 (Șhp) Vrăbiuță (1-2). 3 Bucată de carne de vită din regiunea șalelor. 4 Friptură preparată din vrăbioară (3).

vrăbioară s.f. 1 (ornit.) Vrăbiuță. Să dea Dumnezeu să moară, Să mă fac o vrăbioáră, Să zbor și eu la pomană (POP.). 2 Bucată de carne de vită, de calitate superioară, din regiunea șalelor. N-ai cumva, pe la cămară, Vreun mușchi, vreo vrăbioară? (ARGH.). • Friptură preparată din acest fel de carne. A mîncat două vrăbioare la grătar. • sil. -bi-oa-. pl. -e. /vrabie + -ioară.

VRĂBIOARĂ¹, vrăbioare, s. f. Vrăbiuță. Să mă fac d-o vrăbioară Să-i mănînc din colivioară, Să-i beau vin din năstrăpioară. TEODORESCU, P. P. 328.

VRĂBIOARĂ², vrăbioare, s. f. Bucată de carne de vită din regiunea rinichilor; friptură preparată din această carne. V. antricot.

VRĂBIOARĂ ~e f. (diminuitiv de la vrabie) 1) Pui de vrabie. 2) Bucată de carne de vită (fără oase) din care se prepară, în special, friptură. [Sil. -bi-oa-] /vrabie + suf. ~oară

vrăbioáră (oa dift.) f., pl. e (dim. d. vrabie). Partea cărniĭ de vacă de la spată (de la omoplat). Friptură din asemenea carne. V. fleĭcă.

vrăbioară (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioarei; pl. vrăbioare

vrăbioară (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. vrăbioarei; pl. vrăbioare

vrăbioară s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. vrăbioarei; pl. vrăbioare

VRĂBIOARĂ s. v. vrăbiuță.

VRĂBIOARĂ s. (ORNIT.) vrăbiuță, (reg.) păsărică.

vrăbioară, vrăbioare s. f. (dim.) prostituată.