VÂLVOARE, vâlvori, s. f. (Rar) Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoare s. f.] – Cf. vâlvă.

vâlvoare sf [At: ANTIM, ap. TDRG / V: vul~ / Pl: ~ori / E: ns cf vâlvă¹] 1 Vâlvătaie (1-2). 3 (Îla) De ~ Roșu aprins. 4 (Fig; îal) Înflăcărat. 5 (Îla) În ~ sau (~ori) Aprins² (1). 6 (Fig; îal) Înfierbântat. 7 Lumină roșiatică, incandescentă. 8 Fascicul de lumină. 9 Dogoare (1). 10 (Fig) Ardoare (1). 11 Pasiune puternică.

VÂLVOARE, vâlvori, s. f. Vâlvătaie. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. [Var.: (pop.) vulvoare s. f.] – Cf. vâlvă.

VÂLVOARE ~ori f. 1) Foc mare, cu văpăi; vâlvătaie; pălălaie. 2) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; vâltoare; bulboană. 3) fig. Pericol mare. /Din vâlvă

vulvoare sf vz vâlvoare

vîlvoare s.f. 1 Vîlvătaie. Uneori cerul se încinge pe alocurea în depărtare de o vîlvoare roșiatică, provenită din pîrjol (ODOB.). ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. Steaua Ciobanului părea a-și crește vîlvoarea în răsărit, întrecînd lucirea palidă a lunii (SADOV.). 2 Vîrtej de apă; viitoare, volbură. • pl. -ori. și (pop.) vulvoare s.f. /de la vîlvă.

vulvoare s.f. v. vîlvoare.

VÎLVOARE, vîlvori, s. f. 1. Vîlvătaie. Erau în niște poieni ascunse, sub zidăriile prăpăstiilor, unde bătea cu putere, ca o vîlvoare de pojar, asfințitul. SADOVEANU, F. J. 366. Cotoiul scoroci focul, făcu vîlvoare și mai mare și fumul înecă pe bietul zmeu. POPESCU, B. III 114. Vîlvoarea focului ce îi încingea, bubuitul și pustiirile tunurilor... amețiră și înspăimîntară pe turci. BĂLCESCU, O. II 43. ♦ Lumină roșiatică, incandescentă. Vîlvoarea roșie de jar lepădat lumina de sub locomotivă. DUMITRIU, N. 98. Soarele încă nu răsărise, dar își creștea vîlvoarea. SADOVEANU, O. A. II 218. Uneori, cerul se încinge pe alocurea în depărtare de o vîlvoare roșiatică, provenită din pîrjol. ODOBESCU, S. III 20. 2. Fig. Nenorocire, primejdie grea. V. foc (II 3). Să scape pe Badiul, Că se află la vîlvoare, La vîlvoare, la păs mare. TEODORESCU, P. P. 544. 3. Vîrtej de apă; viitoare, volbură. – Variantă: vulvoare (ALECSANDRI, P. III 622) s. f.

VULVOARE s. f. v. vîlvoare.

vălvoare f. V. vulvoare. [Dintr’un primitiv vâlvă, flacără ce se agită (de origină necunoscută), de unde vălvătaie, vălvoare, vălvoiu, etc.].

vulvoare f. 1. flacără agitată: o babă tot răscolea vulvoarele BOL.; 2. fig. lucire: luna, mai dând o vulvoare, s’ascunde într’un nor BOL. [V. vălvoare].

vîlvoáre, V. vulvoare.

vulvoáre și vîlvoáre f., pl. orĭ (lat. *vólvor, -óris, d. se vólvere, a se rostogoli, a se învîrti. V. vultuare și bolboare). Vîlvătaĭe, marĭ flacărĭ, mare grămadă de jaratic; vîlvoare izbucnește (ChN. I, 250), vîlvorile ĭaduluĭ. V. bîlbără.

vâlvoare (rar) s. f., g.-d. art. vâlvorii; pl. vâlvori

vâlvoare (rar) s. f., g.-d. art. vâlvorii; pl. vâlvori

vâlvoare s. f., g.-d. art. vâlvorii; pl. vâlvori

VÂLVOARE s. v. vâlvătaie.

VÎLVOARE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pîrjol, văpaie, vilvătaie, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)