VÂLVĂTAIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâlvoare^[1], vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie. – Var.: vălvătaie, vâlvotaie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie).^[1] modificată

vâlvătaie sf [At: ISPIRESCU, L. 347 / V: văl~, ~vot~, (rar) valvat~ / Pl: ~tăi, ~ / E: vâlvă, învâlvăta cf bobotaie, pălălaie] 1 Flacără mare și dogoritoare (care se propagă cu rapiditate) Si: vâlvoare (1), (rar) vâlvă¹ (26), vâlvorare (1), (înv) vâlvaie, vâlvâitură, (îvr) vâlvărac, (reg) bobotaie (1), vălgărie, vălvărău, vâlvâială (1), vâlvăraie (1), vâlvoreală (1), vâlvăt (1), (nob) vâlvotă. 2 (Pex) Foc violent și mistuitor (care se propagă cu rapiditate) Si: vâlvoare (2), (rar) vâlvorare (2), pârjol. 3 (Îla) De ~ (sau ~tăi) Dogoritor. 4 (Îal) Roșu aprins (ca focul). 5 (Îlav) În ~tăi Cu flăcări mari și dogoritoare. 6 Fascicul de lumină. 7 Lumină strălucitoare. 8 (Fig) Ardoare (1). 8 Sentiment puternic (și chinuitor). 9 Intensitate.

VÂLVĂTAIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâlvoare^[1], vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie. – Var.: vălvătaie, vâlvotaie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie). modificată

VÂLVĂTAIE vâlvătăi f. Foc mare, cu văpăi; vâlvoare; pălălaie. [G.-D. vâlvătăii] /Din vâlvă

bălbătae sf vz bâlbătaie

bâlbătaie sf vz vâlvătaie

bolbotaie sf vz bâlbătaie

valvataie sf vz vâlvătaie

vălvătaie sf vz vâlvătaie

vâlvotaie sf vz vâlvătaie

vălvătaie s.f. v. vîlvătaie.

vîlvătaie s.f. Flacără mare; vîlvăraie, vîlvoare, vîlvă, (reg.) pălălaie. Brînzoaicele rumenite în vîlvătaia cuptorului (G. M. ZAMF.). • sil. -ta-ie. pl. -ăi. și vălvătaie, vîlvotaie s.f. /de la vîlvă, după pălălaie, bobotaie.

vîlvotaie s.f. v. vîlvătaie.

VĂLVĂTAIE s. f. v. vîlvătaie.

VÎLVĂTAIE, vîlvătăi, s. f. Flacără, pară înaltă de foc; bobotaie, vîlvoare, pălălaie. Ciocanele fierarului, în scînteile spulberate de vîlvătăi, parcă băteau tactul melodiilor sălbatice. SADOVEANU, O. I 388. Colo cătră sară Strașina de paie A-nceput să ardă Foc cu vîlvătaie. GOGA, C. P. 75. Isprăvnicelul îngrijise de un foc ce ardea cu vîlvătăi și care făcea ca întunecimea de primprejur să pară mai deasă. MACEDONSKI, O. III 11. – Variante: vălvătaie (BENIUC, V. 92, SADOVEANU, Î. A. 58), vîlvotaie (ISPIRESCU, L. 347) s. f.

VÎLVOTAIE s. f. V. vîlvătaie.

vălvătaie f. flacără mare. [V. vălvoare, influențat de sinonimul bobotaie].

vîlvătáĭe și -otáĭe f., pl. ăĭ (d. vîlvă și -táĭe din bobotaĭe). Vest. Bobotaĭe, pălălaĭe, bîlbără, mare flacără.

vâlvătaie s. f., art. vâlvătaia, g.-d. art. vâlvătăii; pl. vâlvătăi

vâlvătaie s. f., art. vâlvătaia, g.-d. art. vâlvătăii; pl. vâlvătăi

vâlvătaie s. f., art. vâlvătaia, g.-d. art. vâlvătăii; pl. vâlvătăi

vâlvătaie, -tăi.

vîlvătaie

VÂLVĂTAIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vâlvaie, vâlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)

VÎLVĂTAIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pîrjol, văpaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)