VĂDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care și-a pierdut soțul sau soția prin deces și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.

văduv, ~ă [At: PSALT. HUR. 55²/24 / V: (îrg) văduu (Pl și: reg ~dui sf) smf, a, (înv) văduo (Pl: văduo; G-D: sg văduoei, Pl: văduolor) sf, af, vădoo sf, vădovă sf, af, (îvr) vuduă sf / A și: (reg) văduv / Pl: ~i, ~e, (reg) vădui sm, ~i sf / G-D și: (înv) ~vii sf / E: ml viduus, -ua] 1-2 smf, a (Persoană) care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit Si: (pop) vădan (1-2), văduvit (1-2), văduvoi (1-2), (reg) văduvar. 3 a (Înv; pan; d. stupi) Care nu are matcă. 4 a (Înv; d. instituții) Care are postul titularului vacant (prin deces) Si: (pop) văduvit (3). 5 a (Înv; d. funcții, demnități etc.) Care nu are titular Si: (pop) văduvit (4). 6 a (Fig; de obicei urmat de determinări introduse prin pp „de”) Lipsit (de ...). 7 smf (Fam; îs) ~(ă) de paie Persoană care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soție sau, respectiv, fără soț. 8 sf (Orn; Trs; îc) ~ă-loatră Mierlă (Turdus merula). 9 sf (Bot; Trs; îc) ~a-ce-țâpă-copiii Sovârvariță² (Inula britannica).

văduv, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit; (pop.) vădan, vădancă. ◊ Expr. Văduv sau văduvă de paie = (calc după germ. „Strohwitwer”, magh. „szalmaözvegy”) soț sau soție care a rămas o perioadă scurtă de timp fară soție, respectiv, fară soț. 2 s.f. Compuse: (ornit.; reg.) văduvă-loatră = mierlă (Turdus merula); văduva-ce-țipă copiii = sovîrvariță (Inula britannica). lI adj. 1 (despre oameni; adesea în legătură cu vb. „a fi”, „a rămîne”) Care și-a pierdut soția sau soțul (prin deces) și nu s-a recăsătorit. Jupînese văduve ascultau cursurile lui despre viață și despre iubire (BACOV.). 2 Fig. (de obicei cu determ. introduse prin prep. „de”) Lipsit (de...),privat (de...). Peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare (GOGA). 3 (înv.; despre instituții) Care are postul titularului vacant (prin deces); (despre funcții, demnități) care nu are titular. Biserica rămînea adeseaori văduvă de preoți (ISP.). • acc. și (reg.) văduv. pl. -i, -e, (reg.) m. -ui. și (înv., reg.) văduu,-uă adj., s.m., s.f. /lat. vidŭus, -ua.

VĂDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Bărbat) care și-a pierdut soția prin moarte sau (femeie) care și-a pierdut soțul prin moarte și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.

VĂDUV, văduvi, adj. m. (Despre bărbați; adesea substantivat) Căruia i-a murit soția sau care a divorțat și nu s-a recăsătorit. Mă numesc Ion, Sînt văduv de o lună jumătate. Am copii și zece socri: cinci neveste-nmormîntate. EFTIMIU, Î. 18. Sînt văduv de vro zece ani. COȘBUC, P. I 230. ◊ Fig. Lipsit de ceva, liber, gol. În curînd scaunul Moldovei e văduv. DELAVRANCEA, A. 54. Tristele diminețe... Ne vor afla cu jale p-un văduv, pustiu pat? ALEXANDRESCU, M. 155.

VĂDUV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care și-a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s-a mai recăsătorit. /<lat. viduus, ~ua

văduv a. și m. 1. bărbat rămas fără soție (prin moarte sau despărțenie); 2. fig. lipsit de: oraș văduv de locuitori. [Vechiu-rom. văduu (cf. Mold. vădăoiu, văduvoiu (CR.) = lat. VIDUUS].

văduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă]. Apoĭ s’a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa, fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană). Rămas fără soție (pin moarte): om văduv, femeĭe văduvă; un văduv, o văduvă. Fig. Rar. Lipsit de: un sat văduv de locuitorĭ. – În est masc. și văduvóĭ.

vădoo sf vz văduv

văduu, ~uă smf, a vz văduv

văduu, -uă adj., s.m., s.f. v. văduv.

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; adj. f., s. f. văduvă, pl. văduve

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; adj. f., s. f. văduvă, pl. văduve

văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; f. sg. văduvă, pl. văduve

văduvă, -ve.

VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)

VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)

VĂDUVĂ s. (reg.) vădancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) vădană. (I-a murit soțul, a rămas ~.)

văduv (-vi), s. m. – 1. bărbat care și-a pierdut soția prin moarte. – 2. (Adj.) Vid, liber, gol. – Var. Trans. văduu, vădan, Mold. văduvoi, vădăoi, văduoi, Trans. văduvariu, vădulariu. Mr. veduu. Lat. vĭdŭus (Pușcariu 1851; REW 9321), cf. it. vedovo, prov. vezoa, fr. veuf, cat., sp. viudo, port. viuvo. Pentru evoluția celui de-al doilea v, cf. it. vedovo și măduvă (Tiktin; după părerea eronată a lui Cihac, II, 443 și Conev 59, din sl. vidova „văduvă”). Uz general (ALR, I, 279). Vădan, pe care Tiktin îl găsește greu de explicat, trebuie să fie în loc de *văduvan, cf. văduvoi față de văduoi. – Der. văduvă (var. vădană, văduvoaie, văduvoaie, văduvioară, văduviță), s. f. (femeie căreia i-a murit soțul), din lat. vĭdŭa (după Miklosich, Lexicon, 116, din sl. vĭdova); văduvioară (var. văduviță), s. f. (pește, Idus melatonus; plantă, Scabiosa atotpurpurea); văduvi (var. Mold. vădăni), vb. (a rămîne văduv; a lipsi de, a lăsa gol); văduvie (var. Mold. vădanie), s. f. (starea de văduv sau de văduvă); vădu(v)esc, adj. (de văduv).