zdrențui vtr [At: LB / V: (pop) ~emțui, zdrăn~, stremțui, str~, trăn~, tremț~, tren~ / S și: sd~ / Pzi: ~esc, (rar) zdrențui / E: zdreanță + -ui] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte sau, rar, d. orice obiect din pânză, stofă, hârtie etc.) A (se) preface în zdrențe (1-2) Si: a (se) găuri (3), a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (rar) a (se) petici, a (se) ferfeniți (1-2), a (se) hărtăni (4), a (se) jerpeli, (reg) a (se) șofili, (fam) a (se) vărzui. 3-4 (D. oameni) A-și rupe hainele, prefacându-le în zdrențe (1-2).

zdrențui vb. IV. refl. (despre obiecte din pînză, din stofă, din hîrtie etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. Straiele mi s-au zdrențuit (STANCU). ◊ (tr.) Zdrențuise cele cîteva scrisori pe care le mai avea (PER.). ◊ Fig. Cîțiva nouri... zdrențuiți de soare Se topesc (VLAH.). • prez.ind. -iesc. și (pop.) strimpțui, strențui, trențui vb. IV. /zdreanță + -ui.

ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză) A se preface în zdrențe; a se rupe, a se sfîșia. Cufăr ieftin: cîțiva lei. Acum îi iese ieftinătatea prin pînză, care s-a zdrențuit pe ici, pe colo. BASSARABESCU, S. N. 68. ◊ Fig. Se zdrențuiește ziua între ramuri. LESNEA, A. 98. (Tranz.) Vîntul care se stîrnise îi zdrențuia vorbele și le risipea în altă parte. SADOVEANU, O. VIII 96.

ZDRENȚUI, zdrențuiesc, vb. IV. Refl. (Despre obiecte de pînză, stofă etc.) A se rupe, a se sfîșia; a se preface în zdrențe. [Var.: trențui vb. IV] – Din zdreanță.

A SE ZDRENȚUI pers. 3 se ~iește intranz. (despre haine, cărți etc.) A se preface în zdrențe; a se rupe în bucăți (prin uzare); a se ferfeniți. /zdreanță + suf. ~ui

stremțui v vz zdrențui

strențui v vz zdrențui

trămțui v vz zdrențui

trănțui v vz zdrențui

tremțui v vz zdrențui

trențui v vz zdrențui

trențura v vz zdrențui

zdrănțui v vz zdrențui

zdremțui v vz zdrențui

STEAGUL SDRENȚUIT, CINSTEA OASTEI (Pr.) = Spune vitejia ei.

zdrențuĭésc v. tr. (d. zdreanță). Prefac în zdrențe. – Și trenț- (vest), (s)tremț-, (nord), strenț-, zdremț-.

!zdrențui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zdrențuiește, 3 pl. se zdrențuiesc, imperf. 3 sg. se zdrențuia; conj. prez. 3 să se zdrențuiască; ger. zdrențuindu-se

zdrențui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiesc, imperf. 3 sg. zdrențuia; conj. prez. 3 să zdrențuiască

zdrențui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zdrențuiesc, imperf. 3 sg. zdrențuia; conj. prez. 3 sg. și pl. zdrențuiască

sdrențuesc, -uiam 1 imp.

ZDRENȚUI vb. 1. v. sfâșia. 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfâșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfâșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

ZDRENȚUI vb. 1. a (se) sfîșia, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.) 2. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ți s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) sfîșia, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)