ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu emisfera cerească superioară situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.

zenit sn [At: AMFILOHIE, G. 175/3 / V: (îvr) ~net, zănet, țen~ / Pl: (îvr) ~uri / E: fr zénith, ger Zenit] 1 (Ast; îoc „nadir”) Punct de pe sfera cerească situat la intersecția verticalei locului de referință cu emisfera cerească superioară, vizibilă observatorului din acel punct Si: amiază (1), (pop) namiază (1). 2 (Pgn) Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator de pe Pământ îl consideră ca fiind cel mai înalt. 3 (Pex) Parte a cerului care se întinde deasupra capului. 4 (Pex) Regiune superioară a cerului. 5 (Pan) Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, unei acțiuni, unei stări etc. Si: apogeu (3), culme (8).

zenit s.n. 1 (astron.; în opoz. cu „nadir) Punctul cel mai înalt de intersecție a verticalei locului de referință cu sfera cerească; amiază. ♦ Gener. Punct aparent de pe sfera cerească pe care un observator oarecare de pe Pămînt îl consideră ca fiind cel mai înalt. Uriașele lui forme Parc-ajung pînă-n zenit (COȘB.). ♦ Ext. Parte a cerului care se întinde deasupra capului. Rare fîlfîiri de aripi nevăzute tremurau în cadență, pierzîndu-se în zenit (BART). 2 Fig. Culme, apogeu, al unei evoluții, al unei cariere etc. Oricine... luase contact cu arta lui Rubens, la zenitul carierei sale, se resimțise de influența sa (OPR.). • /<fr. zénith; cf. ar. samt ar-runs ”calea de deasupra capului".

*ZENIT sbst. 1 💫 Punctul de pe cer situat exact deasupra capului observatorului (C. „nadir”) ¶ 2 Ⓕ Culme, treapta cea mai înaltă la care se poate ridica cineva [fr. zénith].

ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească situat deasupra capului observatorului și opus nadirului; amiază. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Din fr. zénith.

ZENIT s. n. 1. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului. Lumina limpede a zilei cînd soarele e la zenit. se urmează cu aceleași nuanțe și intensități pe suprafața Oltului. BOGZA, C. O. 236. Cînd soarele ajungea la zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arșița zilei un oraș mort, adormit printr-o vrajă. BART, E. 19.

ZENIT s. n. Punct de intersecție al verticalei locului cu sfera cerească, situat deasupra capului observatorului și opus nadirului. ♦ Fig. Culme, apogeu, înălțime. – Fr. zénith.

ZENIT s.n. Punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, situat pe verticală deasupra locului de observație. [Pl. -turi, -te. / < fr. zénith, cf. ar. samt ar-runs – calea de deasupra capului].

ZENIT s. n. 1. punctul cel mai înalt de pe bolta cerească, diametral opus nadirului, pe verticală, deasupra locului de observație. 2. (fig.) culme, apogeu. (< fr. zénith)

ZENIT n. 1) astr. (în opoziție cu nadir) Cel mai înalt punct de pe bolta cerească situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marchează cea mai înaltă fază de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zénith

zenit n. 1. Astron. punctul cerului situat tocmai de asupra observatorului; 2. fig. punctul cel mai înalt la care se poate ajunge: zenitul gloriei; ca vulturul voit-am zenitul să-l pătrund AL.

*zenít n., pl. urĭ și e (fr. zénith, cuv. stricat de scriitoriĭ evuluĭ mediŭ d. ar. semt, cu art. al-semt, de unde vine azimut). Astr. Punctu în care verticala unuĭ loc ajunge sfera cerească. Fig. Apogeŭ, punctu cel maĭ înalt al gloriiĭ. V. nadir, azimut.

țenit sn vz zenit

zănet sn vz zenit

zenet sn vz zenit

zenit s. n.

zenit s. n.

zenit s. n.

ZENIT s. v. apogeu.

ZENIT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir și ~.)

ZENIT s. (ASTRON.) (pop.) namiază. (Nadir și ~.)

zenit s. v. APOGEU.