zguduire sf [At: CR (1838), 9³/44 / Pl: ~ri / E: zgudui] 1 Zguduitură (1). 2 (Fig) Schimbare a convingerilor, a părerilor cuiva.

zguduire s.f. Acțiunea de a (se) zgudui; zguduit. • pl. -i. /v. zgudui.

ZGUDUIRE, zguduiri, s. f. Acțiunea de a zgudui. Scuturare, cutremurare, zdruncinare; fig. frămîntare. Gîndeam la zguduirea ce se făcu în Europa, NEGRUZZI, S. I 294. 2. Fig. înfiorare, cutremurare, zguduitură (2). Toderiță a simțit zguduire în suflet. VORNIC, P. 64. Urmăream în justițiabilii mei zguduirea sufletească... și făgăduința de îndreptare. GALACTION, O. I 28. Fanny încă nu știe... tot adevărul, dar am preparat-o și o preparăm noi mereu, așa ca aflarea nenorocirii să nu-i poată face zguduire. CARAGIALE, O. VII 28.

ZGUDUIRE, zguduiri, s. f. Acțiunea de a (se) zgudui; cutremurare, zdruncinare.

zguduíre f. Acțiunea de a zgudui.

zguduire s. f., g.-d. art. zguduirii; pl. zguduiri

zguduire s. f., g.-d. art. zguduirii; pl. zguduiri

zguduire s. f., g.-d. art. zguduirii; pl. zguduiri

ZGUDUIRE s. 1. v. clătinare. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. (GEOL., MET.) cutremur, seism. (O ~ ușoară de pământ.) 3. v. hurducare. (~ unei căruțe, pe un drum cu hârtoape.) 4. hâțânare, scuturare, zgâlțâire. (~ cuiva.)

ZGUDUIRE s. 1. clătinare, clătinat, clătinătură, cutremurare, cutremurat, cutremurătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduit, zguduitură. (La seism s-a simțit o ~ puternică.) 2. (GEOL., MET.) cutremur, seism, zguduială, zguduitură, (înv.) scuturătură. (O ~ ușoară de pămînt.) 3. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgîlțîială, zgîlțîire, zgîlțîit, zgîlțîitură, zguduială, zguduit, zguduitură, (pop.) zdruncin. (~ unei căruțe, pe un drum cu hîrtoape.) 4. hîțînare, scuturare, zgîlțîire. (~ cuiva.)