ZĂCĂTOARE, zăcători, s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. Cu vinul stăm cît se poate de prost. că la o zăcătoare au plesnit două cercuri și, pînă să bag dă seamă, s-au scurs peste o sută de vedre. STĂNOIU, C. I. 85. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pămînt, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. Lucrătorii... forfotesc ca într-un viermar, trăgînd cu clești uriași de fier, din zăcătorile îngropate în pămînt, talpa pregătită. ARDELEANU, D. 10. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii (care e fixă și deasupra căreia se rotește alergătoarea). Pietrile de moară.... se plătesc cu 9 galbeni amîndouă, zăcătoarea și alergătoarea. I. IONESCU, M. 562. Dar morarul, meșter mare, Ședea pe-un fiind de zăcătoare. ȘEZ. XIII 131. 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) loc la stînă unde se odihnesc oile după mulș; staniște. Uiu, iu, mîndruța mea, Auzi ce zice lumea: Că te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîudu-i ciurda-n zăcătoare Și soarele pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Pl- și: zăcătoare (I. IONESCU, M. 527).

ZĂCĂTOARE, zăcători, s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pămînt, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii, deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște. – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)toare.

ZĂCĂTOARE ~ori f. 1) Recipient în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire folosit la tăbăcirea pieilor. 3) Loc umbrit și răcoros unde se odihnesc vitele vara (la amiază); staniște /a zăcea + suf. ~toare

zăcătoare f. 1. cadă mare; 2. piatra stătătoare a morii.

ZĂCĂTOR, -OARE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. S. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

zâcătoare sf vz zăcătoare

zăcător, -oare s.f., adj. I s.f. 1 Vas mare în care se păstrează (provizoriu) vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. O fostă cramă, altădată cu zăcători imense (ARGH.). ♦ Vas mare cu gura largă (îngropat în pămînt), în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2 Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se fermentează pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3 (și, adj., piatră zăcătoare) Piatra de jos a morii, care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4 Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, (reg.) zăcătură. Și-a adăpat oile și le-a lăsat în zăcătoare (VLAS.). II adj. (înv.; despre oameni) 1 Care zace; care se află întins (pe pat, pe pămînt etc.), culcat pe orizontală. 2 Ext. Care este leneș. • pl. -ori, -oare. /zăcea + -ător.

ZĂCĂTOR I. adj. verb. ZĂCEA Care zace; piatra zăcătoare, piatra stătătoare a morii, așezată dedesubtul pietrei alergătoare: piatra zăcătoare are la mijloc o gaură... prin care trece fusul de fier al prîsnelului (DAM.). II. ZĂCĂTOARE sf. Trans. Băn. = STANIȘTE1: ...te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda ’n ~ Și soarele pe răzoare (IK.-BRS.) ¶ 2 Vas mare, de mai mult de două sute de vedre, cu vin sau rachiu ce stă vecinic în pivniță spre păstrare, sau din care se umplu alte butoaie: îi mutase (galbenii) din chimir pe cuptor, din fundul unei zăcători, deasupra ușii (DEM.).

ZĂCĂTOR, -OARE, zăcători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care stă culcat, întins (la pământ). II. s. f. 1. Vas mare în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă. ♦ Vas mare cu gura largă îngropat în pământ, în care se adună și se strivesc strugurii pentru a fi lăsați să fermenteze. 2. Vas mare de lemn căptușit cu tablă subțire, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care stă pe loc și deasupra căreia se rotește alergătoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihnă; staniște, zăcătură (1). – Zăcea + suf. -ător.

TOCITOARE s. f. (ȚR, Ban., Trans. SV) Cadă, zăcătoare. B: Delva: Bute, tocitoare, albie, putină. LEX., 55^r. C: Culease viia pămîntului și o aruncă în tocitoarea cea mare. N. TEST. (1648). Tocsitore. AC, 375. Etimologie: toci² + suf. -toare. Vezi și toci². Cf. c a d ă.

tocitoáre f., pl. orĭ (d. a toci; vsl. točiti, care avea și înț. de „a tescui” pin învîrtirea maniveleĭ la teasc. V. tocilă). Mare cadă (înaltă de vre-o doĭ metri, cu o capacitate de 4-5 sute de decalitri) de ținut poame care se storc orĭ vin orĭ rachiŭ. – Se numește și zăcătoare, budană și bădan.

zăcătór, -oáre adj. Care zace. Peatra zăcătoare a moriĭ, peatra fixă (în opoz. cu peatra umblătoare, mișcătoare saŭ mobilă). S. f., pl. orĭ. Tocitoare, cadă colosală. Trans. Loc de odihnă, staniște.

zăcătoare s. f., g.-d. art. zăcătorii; pl. zăcători

zăcătoare s. f., g.-d. art. zăcătorii; pl. zăcători

zăcătoare s. f., g.-d. art. zăcătorii; pl. zăcători

ZĂCĂTOARE s. v. staniște.

ZĂCĂTOARE s. cadă, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

ZĂCĂTOARE s. cadă, (înv. și pop.) tocitoare. (~ pentru struguri.)

zăcătoare s. v. STANIȘTE.

ZĂCĂTOARE, zăcători [și zăcătoare] s. f. 1. Vas mare cu doage, în care se păstrează vinul sau rachiul și care se umple mereu din alte butoaie; cadă ♦ Vas mare cu gura largă, îngropat în pămînt, în care se adună și se strivesc strugurii, pentru a fi lăsați să fiarbă. 2. Vas mare de lemn, căptușit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tăbăcit. ♦ Vas în care se depozitează provizoriu peștele la cherhana. 3. Denumită și piatră zăcătoare = (într-o moară de apă) piatră (fixă) aflată în partea inferioară a morii, deasupra căreia se rotește piatra alergătoare (mobilă). 4. Loc unde stau vitele la odihnă ziua; (în special) Loc la stînă unde se odihnesc oile după muls; staniște. (din zăcea) [și DLRLC]