ZĂGAZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. sb. zagata, zagatiti.

zăgaz sn [At: CARAGEA, L. 9 / V: (înv) ~as, zag~ / Pl: ~uri și (înv) ~e / E: vsl * загаз, cf bg загаз „a se scufunda (în apă)”, srb gaz „vad”] 1 Construcție (rudimentară) din lemn, din beton etc., prevăzută cu stavile (1), așezată transversal pe o apă (curgătoare), pentru reglarea nivelului din amonte al acesteia, pentru schimbarea făgașului sau pentru acumularea unei cantități de apă necesare acționării unei mori, a unei pive sau a unui joagăr Si: baraj (1), stavilă, stăvilar, (îvp) iaz, opust¹, (înv) scurgător, (reg) iezătură, năsadă, opritor, puritoare, (reg) zăgastru (2), zăgaș (3), zăhată (5), zătulă (2), zătar, zugău (1). 2 (Îe) A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) ~urile cerului A ploua torențial. 3 (Îrg) Dig (1). 4 (Fig) Acțiune, lucru etc. care împiedică realizarea unui țel sau stă în calea unei acțiuni Si: obstacol, opreliște, piedică, stavilă, (îvp) opreală, (îvr) nevoie. 5 Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă. 6 Braț derivat dintr-o apă curgătoare.

zăgaz s.n. 1 Stăvilar, stavilă, baraj de dimensiuni mai mici. Zăgazul era mai înalt și mai lat (STANCU). ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune cînd sînt ploi mari, torențiale. 2 Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. Au ajuns să dărîme toate zăgazurile autorității (REBR.). 3 Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă. 4 Braț derivat dintr-o apă curgătoare. 5 Ext. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui rîu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. • pl. -uri, (înv.) -e. /<sl. veche нзгазнтн; cf. bg. загазя „a se scufunda (în apă)”, srb. zagaziti „a stăvili”.

ZĂGAZ (pl. -azuri) sn. Stavilă, iezătură: făcuse... ~ strașnic la capătul văii... și în chipul ăsta opri cursul apei (R.-COD.); cîți răzeși avînd locuri în care se pot face eleștee cu ~uri vor vrea să facă eleșteu, să se așeze între dânșii pentru cheltuiala ce vor face (LEG.-CAR.); Fig.: potopul Hunilor, spărgându-se de ~urile Carpaților, învălue munții și curge ’nainte pe văile deschise (VLAH.) [comp. srb. zagatiti „a stăvili”].

ZĂGAZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.

ZĂGAZ, zăgazuri și zăgaze, s. n. 1. Baraj de dimensiuni mici (de obicei executat rudimentar din lemn, din bolovani, din împletituri de nuiele etc.), care se face de-a curmezișul unui rîu sau al unui torent, pentru a ridica nivelul apei sau pentru a forma un iaz artificial; stăvilar, stavilă, opritoare, iezătură. Atunci, ai băgat de seamă că zăgazul de azi se prelungește printr-un zăgaz de pămînt și piatră pînă la dealul Poșarliei? STANCU, D. 21. Printre copitele zglobiilor mînji... se strecoară pitpalacul... pe un heleșteu cu zăgaz de tar aci. ODOBESCU, S. III 160. ◊ (Metaforic) Din fund aleargă pîrîul, sărind peste înalte zăgazuri de stînci, s-aducă Bistriței-stăpîne prinosu-i de unde. VLAHUȚĂ, O. A. 419. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune cînd sînt ploi foarte mari, torențiale. Ce ploaie! S-au descuiat zăgazurile cerului și curg potoapele. SADOVEANU, N. P. 248. Subt urgia întregului zbucium al făpturii, zăgazurile cerului se rupseră... și din înaltul întunecimilor se prăpăstuiră asupra pămîntului, cu șuier de aer sfîșiat, potopul greu al apelor cerești. HOGAȘ, M. N. 176. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, barieră, obstacol (în calea unei acțiuni). Un val de proteste împotriva acestei provocări se ridică, trecînd peste zăgazurile stării de asediu. PAS, Z. IV 217. Au ajuns să dărîme toate zăgazurile autorității. REBREANU, R. II 187. Zdrobită-n praf murea arama Și codrul chiotea, viteazul, Iar tu, frățîne, mare meșter, Biruitor frîngeai zăgazul. GOGA, P. 17. 3. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui rîu, pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. Un rîu spumegat cînd își rupe zăgazul, Iese din matcă, răpind în vîrtej apărările casei. COȘBUC, AE. 41. 4. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să se scurgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc, stăvilar. Verde, verde ș-o lalea, Șî-și avea Tudor ș-avea: Noauă vii într-un pîrleaz, Noauă mori într-un zăgaz. ȘEZ. III 212.

ZĂGAZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune cînd sînt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. – Comp. sb. zagata, zagatiti „a stăvili”.

ZĂGAZ ~uri n. 1) Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri, sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar. 2) Construcție (de pământ, de piatră etc.) ridicată pe malurile unei ape (pentru a opri apa în caz de inundație); dig. 3) Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; opreliște. /cf. sb. zagatiti

zăgaz n. 1. clădire pentru a opri apele în loc; 2. fig. stavilă. [Serb. ZAGAT, stavilă; forma zăgaz analogică (abstrasă din pl. zăgaze) în loc de zăgad].

zăgáz n., pl. urĭ și e (sîrb. zagat, gat, zăgaz, zagatiti, a stăvili. V. zăhată). Stăvilar, ĭezitură, dig. Fig. Înfrînare: a pune un zăgaz pasiunilor. – În Bz. și zăgastru, pl. e. La Vicĭu zăgastru, locu gol dintre păretele grajduluĭ și ĭesle pe unde umblă oameniĭ cînd daŭ mîncare vitelor.

zagaz sn vz zăgaz

zăgas sn vz zăgaz

zăgaz s. n., pl. zăgazuri

zăgaz s. n., pl. zăgazuri

zăgaz s. n., pl. zăgazuri

zăgaz.

ZĂGAZ s. 1. v. baraj. 2. v. stăvilar.

ZĂGAZ s. (CONSTR.) 1. baraj, stăvilar, (reg.) opritoare, (Mold. și Bucov.) iezătură, (prin Munt.) năsadă, (Mold.) opust. (~ construit pe Lotru.) 2. stavilă, stăvilar, (pop.) opust, (reg.) iezătură, (înv.) iaz, scurgătoare. (A deschide ~ la moară.)

zăgaz (-zuri), s. n. – Stăvilar, baraj. – Var. zăgastru. Format din sb. gaz „vad”, zagazati „a intra în apă”, ca zagat „dig”, de la gat „dig”; cf. jegajne, s. f. (vîrșă), din sb. zagažnja și Cihac, II, 118. – Der. zăgăzui, vb. (a proteja cu un dig; a opri).