ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zingăt, zinghet, zânghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

zăngăt sn [At: ALECSANDRI, O. P. 42 / V: zinghet, zân~, zânghet, (reg) zan~, (îvr) zin~ / Pl: ~e / E: zâng + -ăt] 1-2 Zăngăneală (1-2).

zăngăt s.n. Zăngănit. Expresul... trecu furtunos cu zăngăt de fiare (CE. PETR.). • pl. -e. și zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s.n. /zîng + -ăt.

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zângăt, zânghet, zingăt, zinghet s. n.] – Zâng + suf. -ăt.

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. (Și în forma zîngăt) Zăngănit. Expresul dinspre București, cu ferestre luminate, trecu, furtunos în zîngăt de fiare. C. PETRESCU, C. V. 37. Zăngăt însă n-are-arama Cînd se bate scut de scut. COȘBUC, P. II 71. – Variante: zîngăt, zingăt (CONTEMPORANUL, VII 487), zinghet (ALECSANDRI, la CADE), zînghet (id. ib.) s. n.

ZĂNGĂT, zăngăte, s. n. Zăngănit. [Var.: zîngăt, zingăt, zinghet, zînghet s. n.] – Din zăng + suf. -ăt.

zangăt sn vz zăngăt

zângăt sn vz zăngăt

zânghet sn vz zăngăt

zingăt sn vz zăngăt

zinghet sn vz zăngăt

zingăt s.n. v. zăngăt.

zinghet s.n. v. zăngăt

zîngăt s.n. v. zăngăt.

zînghet s.n. v. zăngăt.

ZÎNGHET, ZINGHET (pl. -ete) sn. Zîngănit: la gît purta o salbă de mărgele ... și de rub(i)ele, care sălta pe sînu-i, la tot pasul, pricinuind un zînghet delicat ALECS.; răcnete, vaete, împușcături, zinghete de arme ALECS. [zîng!].

zinghet n. zăngănit: un zinghet metalic AL. [Onomatopee din zing! (v. zăngănì)].

zăngăt s. n., pl. zăngăte

zăngăt s. n., pl. zăngăte

zăngăt/zângăt s. n., pl. zăngăte/zângăte

zângăt v. zăngăt

ZĂNGĂT s. v. zăngăneală, zăngănire, zăngănit, zăngănitură.

zăngăt s. v. ZĂNGĂNEALĂ. ZĂNGĂNIRE. ZĂNGĂNIT. ZĂNGĂNITURĂ.