ÎMBLĂCIU, îmblăcie, s. n. (Înv.) Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia sunt legate un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblăciu] – Cf. îmblăti.

îmblăciu sn [At: URECHE, ap. LET. I, 185/31 / S și: (îrg) înb~ / A și: ~ăciu / V: (reg) ~cei smp, ~iri smp, ~ătiu, mlă~, umblăcii snp, umb~ / Pl: ~ie, (îrg) ~ii / E: îmblăcit + -iu] (Reg) 1 Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă, la capătul căreia este legat un băț gros și mobil, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume pentru a li se scoate boabele Si: (reg) îmblăciug, (reg; rar) îmblău. 2 (Prc) Prăjină de la îmblăciu (1). 3 (Pan; îf îmblăcei) Briceag rudimentar cu lama atârnând ca îmblăciul (2).

ÎMBLĂCIU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băț gros mobil și mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. și: îmblăciu] – Cf. îmblăti.

ÎMBLĂCIU, îmblăcie, s. n. Unealtă agricolă rudimentară, făcută dintr-un băț gros, articulat cu o prăjină lungă, cu care se bat păioasele și legumele cu păstăi pentru a separa semințele din teacă sau din coajă. Ai dat de vro două-trei ori cu îmblăciul în arie. SBIERA, P. 253. ◊ Expr. A măsura cuiva vorba cu îmblăciul = a nu înțelege nimic din ce spune cineva. Apoi na, zise Ipate. Măsură-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ți aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbești deslușit. CREANGĂ, P. 151.

ÎMBLĂCIU ~e n. Unealtă agricolă formată dintr-un băț, articulat prin curele cu o coadă lungă, cu care se prelucrează cerealele sau păstăioasele pentru a separa boabele. [Sil. îm-blă-ciu] /cf. a îmblăti

îmblăciu n. Tr. sau mlăciu, instrument agricol compus din două lemne întrebuințat la baterea cerealelor. [Bulg. MLATIA].

îmblăcíŭ n., pl. ie (vsl. mlatŭ, maĭ de bătut, d. mlatiti, a îmblăti. P. epenteză, cp. cu dambla, jimblă, imbrohor). O unealtă de bătut fasolea, grîu ș. a. (Se compune dintr’o coadă numită odîrjă și dintr’un băț maĭ scurt numit hadarag, cu care se izbește, și amîndoŭă-s legate pin doŭă curele numite oglăvĭ). – Și umblăcíŭ, mlăcíŭ, mlăcĭúgă, blăcíe, îmblăcíe și moloteț.

îmblăcei smp vz îmblăciu

îmblăciri smp vz îmblăciu

îmblătiu sn vz îmblăciu

mlăciu¹ sn vz îmblăciu

umblăciu sn vz îmblăciu

mlăciu n. V. îmblăciu.

mlăcíŭ n., pl. -íe, și mlăcĭúgă f., pl. ĭ. V. îmblăciŭ.

îmblăciu (înv.) s. n., art. îmblăciul; pl. îmblăcie

îmblăciu (înv.) s. n., art. îmblăciul; pl. îmblăcie

îmblăciu s. n., art. îmblăciul; pl. îmblăcie

îmblăciu, pl. îmblăcie

îmblăciu, -cie.

ÎMBLĂCIU s. (AGRIC.) (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)

ÎMBLĂCIU s. (rar) bătătoare. (~ pentru cereale.)

îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja) și una mai scurtă (hădărău) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier: „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).

îmblăciu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALRRM, 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).

îmblăciu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. – Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja sau dârjaua) și una mai scurtă (hădărău/hădărag) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș 1986: 44). – Din îmblăti.