îmboldire sf [At: CONACHI, P. 6 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmboldi] 1 Împungere a unui animal cu bățul pentru a-l îndemna la mers, la tras Si: (înv) îmboldeală (1), îmbolditură (1). 2 Împungere cu coarnele sau cu un obiect ascuțit Si: (înv) îmboldeală (2), îmbolditură (2). 3 (Fig) Stimul. 4 Lovire ușoară cu coatele Si: (pop) ghiontire, îmbrâncire, (înv) îmboldeală (4), îmbolditură (4).

ÎMBOLDIRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; îndemn, stimul, imbold. Visul fraged [al iubirii]... E a vieții îmboldire, e avîntul către zbor Al oricărui suflet tînăr tresărind de-ntîiul dor. DAVILA, V. V. 82. Biruit de dragostea neînfrînată a singurătății, îmi șterg urma dintre oameni și mă mistui, subt îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 63.

îmboldire f. 1. acțiunea de a îmboldi; 2. fig. îndemn, impulsiune.

îmboldíre f. Acțiunea de a îmboldi. Fig. Impuls, stimul.

îmboldire s. f., g.-d. art. îmboldirii; pl. îmboldiri

îmboldire s. f., g.-d. art. îmboldirii; pl. îmboldiri

îmboldire s. f., g.-d. art. îmboldirii; pl. îmboldiri

ÎMBOLDIRE s. 1. v. îmbrâncire. 2. impulsionare, stimulare, (rar) stimulație. (~ activității culturale.)

ÎMBOLDIRE s. v. imbold, impuls, îndemn, pornire, stimul, stimulent.

ÎMBOLDIRE s. 1. ghiontire, înibrînceală, îmbrîncire, imbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire. (~ cuiva.) 2. impulsionare, stimulare, (rar) stimulație. (~ activității culturale de masă.)

îmboldire s. v. IMBOLD. IMPULS. ÎNDEMN. PORNIRE. STIMUL. STIMULENT.