îmbrăcare sf [At: COD. VOR. 153 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~cări / E: îmbrăca] 1 (Îvp) Îmbrăcăminte (1). 2 (Îvr) Strângere a banilor Si: îmbrăcat¹ (1). 3 (Reg) Înșirare pe fusul mașinilor de țesut Si: îmbrăcat¹ (2). 4 Acoperire a corpului cu veșminte pentru a-l feri de frig sau a-i ascunde goliciunea Si: îmbrăcat¹ (3). 5 (Pex) Punere a unei haine pe corp Si: îmbrăcat¹ (4), înveșmântare, (nob) îmbrăcătură (1). 6 (Pan) Acoperire (din nou) a viețuitoarelor cu pene sau cu păr Si: îmbrăcat¹. 7 (Rar) Procurare a hainelor necesare Si: îmbrăcat¹ (6). 8 (Rar) Confecționare a hainelor necesare Si: îmbrăcat¹ (7). 9 (Rar) Furnizare a îmbrăcămintei (către o persoană, un oraș etc. Si: îmbrăcat¹ (8). 10 (Pex; fig) Înverzire a pomilor, a pădurii Si: (pex; fig) îmbrăcat¹ (9). 11 (Pex) Înfațare a pernei sau a plapumei Si: îmbrăcat¹. 12 (Pan; rar) Învelire a unui caiet, a unei cărți etc. Si: îmbrăcat¹ (11). 13 (Pan) Acoperire a unei piese sau a unei construcții cu material special pentru a izola sau a o proteja Si: îmbrăcat¹ (12). 14 (Pan) Împodobire a mânerului unei arme cu metal prețios Si: îmbrăcat¹ (13). 15 Ferecare a unei icoane, bijuterii etc. în aur, argint etc. Si: îmbrăcat¹ (14). 16 (Fig; pex) Acoperire. 17 (Fig) Ascundere sub aparențe a adevăratului aspect Si: (fig; rar) îmbrăcat¹ (16). 18 (Fig) Prezentare sub o altă formă Si: (fig) îmbrăcat¹ (17).

ÎMBRĂCARE s. f. (Rar) 1. Acțiunea de a (se) îmbrăca și rezultatul ei. 2. Îmbrăcăminte. Cam tot ce putea să intre în car... erau: o ladă cu de-ale îmbrăcării. GALACTION, O. I 276.

îmbrăcare s. f., g.-d. art. îmbrăcării

îmbrăcare s. f., g.-d. art. îmbrăcării

îmbrăcare s. f., g.-d. art. îmbrăcării

ÎMBRĂCARE s. 1. echipare, înveșmântare. (~ unei persoane pentru lucru.) 2. v. înfățare. 3. v. tapisare. 4. acoperire, învelire, învelit. (~ unui caiet.)

ÎMBRĂCARE s. 1. echipare, înveșmîntare. (~ unei persoane pentru lucru.) 2. înfățare. (~ unei perne.) 3. capitonare, tapisare, (rar) capitonaj. (~ unui fotoliu.) 4. acoperire, învelire, învelit. (~ unui caiet.)

Îmbrăcare ≠ dezbrăcare

ÎMBRĂCARE. Subst. Îmbrăcare, îmbrăcat, înveșmîntat. Găteală, gătire, dichiseală (pop. și fam.), dichisire (pop. și fam.), ferchezuială (pop. și fam.), sclivisire, scliviseală (pop. și fam.). Îmbrăcăminte, țoale (pop.), rufărie, albituri, vestimentație, veșmînt, haină. Adj. Îmbrăcat, înveșmîntat. Înfofolit, cocolit (pop. și fam.), încotoșmănat, îmbodolit (reg.). Înțolit (fam.), îmbrăcat bine; gătit, dichisit (pop. și fam.), fercheș (pop. și fam.), ferchezuit (pop. și fam.), sclivisit (pop. și fam.), ghilosit (reg.). Vb. A se îmbrăca, a-și pune hainele, a se învește (înv. și reg.), a se înfofoli, a se încotoșmăna, a se îmbodoli (reg.). A se înțoli (fam.); a se găti, a se dichisi (pop. și fam.), a se ferchezui (pop. și fam.), a se sclivisi (pop. și fam.), a se ghilosi (reg.). A îmbrăca, a înveșmînta, a învește (înv. și reg.). A înfofoli, a cocoli (pop. și fam.), a încotoșmăna, a îmbodoli (reg.). A înțoli (fam.); a găti, a ferchezui (pop. și fam.). V. acoperămînt de cap, îmbrăcăminte, împodobire, încălțăminte, lux, modă.