împerechere sf [At: VARLAAM, C. 189 / V: (Mol) ~păr~, ~chea~, împărecheare / S și: ~chie~ / P și: ~chie~ / Pl: ~ri / E: împerechea] 1 (Înv) Despărțire. 2 (Înv) Vrajbă. 3 (Înv) Îndoială. 4 Punere Împreună a două lucruri pentru a forma o pereche. 5 Potrivire a perechilor de animale în vederea montei. 6 (Pfm) Săvârșire a actului sexual Si: împreunare.

ÎMPERECHERE, împerecheri, s. f. Acțiunea de a (se) împerechea. 1. Unire, asociere, combinare (în perechi). Pușkin... nu îngăduia poeziei să folosească împerecheri bizare de cuvinte și podoabe stilistice de prisos. L. ROM. 1953, nr. 2, 96. (În forma împărechere) De la epitetul convențional, Mihai Eminescu se înălță brusc... la împărecheri de cuvinte care nu s-au aflat niciodată împreună. SADOVEANU, E. 79. 2. Împreunare sexuală. – Variantă: împărechere s. f.

împărecheare sf vz împerechere

împărechere sf vz împerechere

împerecheare sf vz împerechere

împerechiere f. 1. acțiunea de a (se) împerechia; 2. fig. neînțelegere.

împărechére f. Acțiunea de a se împărechea. Fig. Vechĭ. Dezbinare, rivalitate.

împerechere s. f., g.-d. art. împerecherii; pl. împerecheri

împerechere s. f., g.-d. art. împerecherii; pl. împerecheri

împerechere s. f., g.-d. art. împerecherii; pl. împerecheri

ÎMPERECHERE s. 1. (BIOL.) împreunare, (pop.) însoțire. (~ sexuală.) 2. v. îngemănare.

ÎMPERECHERE s. 1. împreunare, (pop.) însoțire. (~ sexuală.) 2. îngemănare, (livr.) geminație. (~ florală.)