împovăra [At: (a. 1827) URICARIUL, VII, 101 / V: (înv) ~vora, povăra / Pzi: ~rez / E: în- + povară] 1 vrt A încărca pe cineva sau ceva cu o povară. 2 vr A lua asupra sa o povară. 3 vt A copleși. 4 vt A însărcina cu o misiune grea. 5-6 vtr (D. femei) (A face să rămână sau) a rămâne însărcinată.

ÎMPOVĂRA, împovărez, vb. I. Tranz. A încărca cu o povară, a apăsa peste măsură; a copleși; a îngreuia. (Fig.) De mici copii ne ferecați, Cu munci de iad ne-mpovărați Și rîdeți voi cei nendurați De plîngerile noastre. NECULUȚĂ, Ț. D. 48. Nu te teme, că... vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27.

A ÎMPOVĂRA ~ez tranz. și fig. A face să se împovăreze. ~ cu griji. /în + povară

A SE ÎMPOVĂRA mă ~ez intranz. și fig. A purta multe poveri; a încărca. /în + povară

împovărà v. a încărca cu poveri, a copleși.

împovora v vz împovăra

împovăréz v. tr. (d. povară). Încarc mult, pun marĭ greutățĭ deasupra: a împovăra caru cu făĭnă.

împovăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împovărez, 3 împovărează; conj. prez. 1 sg. să împovărez, 3 să împovăreze

împovăra (a ~) vb., ind. prez. 3 împovărează

împovăra vb., ind. prez. 1 sg. împovărez, 3 sg. și pl. împovărează

împovărez.

ÎMPOVĂRA vb. v. însărcina.

ÎMPOVĂRA vb. 1. a încărca, a îngreuia, a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. v. copleși. 3. v. oprima.

ÎMPOVĂRA vb. 1. a îngreuna, (înv.) a însărcina. (A ~ spinarea unui măgar.) 2. a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) năpădi, a(-l) răzbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apăsa, a(-l) doborî, a(-l) răpune. (L-au ~ grijile, necazurile.) 3. a asupri, a exploata, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

împovăra vb. v. ÎNSĂRCINA.

A împovăra ≠ a despovăra, a ușura