împrejmuire sf [At: BĂLCESCU M. N. 63 / S și: (rar; nrc) ~eșm~ / Pl: ~ri / E: împrejmui] 1 Așezare a unui gard de jur-împrejurul unui loc pentru a-l delimita de rest Si: împrejmuit¹ (1). 2 (Ccr) Gard. 3 (Înv) Împrejurime. 4 (Fig) Împresurare.

ÎMPREJMUIRE, împrejmuiri, s. f. 1. Îngrăditură; gard. Mulțimea neagră năvăli înăuntrul împrejmuirii. DUMITRIU; N. 65. La munte, cultivatorii găsesc destule înlesniri în pădurile ce au, de a face împrejmuiri de garduri. I. IONESCU, M. 331. 2. (Învechit) Împrejurime. Împrejmuirile acestui loc erau pustii, căci aproape de acolo, la gura unei fîntîni, trăia o iazmă sălbatică, un balaur uriaș care prăda și bîntuia jur împrejur. ODOBESCU, S. III 297.

ÎMPREJMUIRE ~i f. 1) v. A ÎMPREJMUI. 2) pop. Îngrăditură făcută în jurul unui teren; gard. /v. a împrejmui

împrejmuíre f. Acțiunea de a împrejmui. Îngrăditură, gard.

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

împrejmuire s. f., g.-d. art. împrejmuirii; pl. împrejmuiri

ÎMPREJMUIRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. v. gard. 3. (concr.) (înv.) curte. (În perimetrul ~ii.)

ÎMPREJMUIRE s. v. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, vecinătate.

ÎMPREJMUIRE s. 1. împrejmuit, închidere, îngrădire. (~ unui teren.) 2. (concr.) gard, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) tîrcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat o ~ în jurul casei.) 3. (înv.) curte. (În perimetrul ~.)

împrejmuire s. v. APROPIERE. ÎMPREJURIME. JUR. PREAJMĂ. VECINĂTATE.

Împrejmuire ≠ dezgrădire

ÎMPREJMUIRE. Subst. Împrejmuire, împrejmuit, îngrădire. Îngrăditură, gard, gărduleț (dim.), gărdurel, stobor (reg.), ulucă, zăplaz, palancă (reg.), seci (reg.), zăvează (înv.), gard viu; grilaj; zid, zidurel (dim., pop.), mur (latinism înv.). Curte, curticică (dim.), bătătură, voreț (reg.), ogradă, ogrăjoară (dim.), ocol, atrium (ant.). Țarc, țărcușor (dim.), țărcotei (dim., reg.), țărcuș (reg.), ocol, îngrăditură, coșar. Adj. Împrejmuit, îngrădit, gărduit (rar), stoborît (reg.), închis. Împrejmuitor. Vb. A împrejmui, a îngrădi, a țărcui, a gărdui (rar), a pune gard, a stoborî (reg.), a ocoli (înv. și pop.), a închide, a zidi, a zidui (rar). V. construcție, obstacol.