înceluit, ~ă a [At: DA ms / P: ~lu-it / Pl: ~iți, ~e / E: încelui] (Înv) 1-2 (Anto)înșelat.

celui [At: PALIA (1582), ap. GCR 51 / P: ~lu-i / Pzi: ~esc / E: mg csalni] (Reg) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vr A constata că a fost înșelat Si: a se încelui (3). A vt A decepționa.

încelui [At: DA ms / P: ~lu-i / Pzi: ~esc / E: în- + celui] (Înv) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vt A decepționa. 4 vr A constata că a fost înșelat.

CELUI, celuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înșela, a amăgi. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău-m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Refl. Cum mă culc, cum te visez! Pun mîna, nu le găsesc... Doamne, cum mă celuiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. ♦ A ademeni, a momi. Pe mine m-a celuit de la părinți, cînd eram numai de trei ani. RETEGANUL, P. I 35. – Variantă: încelui (RETEGANUL, P. III 40) vb. IV.

ÎNCELUI vb. IV v. celui.

CELUI, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Magh. csalni.

celuĭésc și înceluĭésc v. tr. (ung. csalni, a înșela. V. cealăŭ, celăușag). Vechĭ. Azĭ Trans. Înșel. Seduc.

înceluĭésc, V. celuĭesc.

celui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiesc, imperf. 3 sg. celuia; conj. prez. 3 să celuiască

celui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. celuiesc, imperf. 3 sg. celuia; conj. prez. 3 sg. și pl. celuiască

celui (-uesc, celuit), vb. – (Trans. și Mold.) A înșela, a momi. – Var. încelui. Mag. csalni (Cihac, II, 488; Berneker 135); cf. sb. čalovati, rut. čaljovaty. – Der. (în)celuitor, adj. (înșelător); (în)celuială, s. f. (înșelăciune, fraudă); celuitură, s. f. (înșelăciune); cel(u)șag, celșug, s. n. (înșelăciune). Aceleiași rădăcini îi aparțin ciolă, s. f. (Trans. de Nord, înșelăciune, capcană), din mag. csal; ciolar, adj. (șarlatan, trișor); cealău, s. m. (Trans., șarlatan, trișor), din mag. csaló.

CELUI vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

celui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.

celui, celuiesc, vb. tranz. – (reg.) A înșela, a momi. – Din magh. csalni „a înșela, a amăgi” (Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

celui, celuiesc, vb. – A înșela, a momi. – Din magh. csalni.