ÎNCORDA, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței-de-vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă); a se înăspri. – În + coardă.

încorda [At: PSALT. 10/4 / Pzi: ~dez, (înv) încord / E: în- + coardă] 1-2 vtr A(-și) contracta mușchii corpului. 3-4 vtr (Pex) A(-și) contracta tot corpul în vederea unui efort. 5-6 vtr (Fig; d. atenție, memorie, voință etc.) A (se) concentra. 7 vt (Rar) A stimula. 8 vt A întinde puternic o coardă, un arc, un cablu etc. 9 vt (D. un instrument muzical cu coarde) A acorda prin întinderea coardelor. 10 vr (Fig; d. raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune maximă Si: a se înăspri. 11 vt (Nob; d. sprâncene) A arcui. 12 vt (Îrg) A lega strâns ceva sau pe cineva cu funii, nuiele etc. 13 vt (Îrg) A întinde membrele cuiva prin instrumente de tortură. 14 vt (Reg) A lega coardele viței de vie. 15 vt (Înv) A avea crampe musculare. 16 vr (Îrg) A se uita cu groază.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) contracta mușchii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-și concentra atenția, memoria, voința etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întări. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coardă, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele viței de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maximă), a se înăspri. – În + coardă.

ÎNCORDA, încordez, vb. I. Tranz. 1. A aduce mușchii corpului (p. ext. corpul întreg) în stare de tensiune. Își încordă brațele și umerii îmbrăcați într-o cămașă de cînepă. DUMITRIU, N. 147. O tărie nebună îmi încordă mădularele. SADOVEANU, O. VI 13. ◊ Refl. Primprejur, pe moșie, țăranii... se încordau din greu gemînd. SADOVEANU, O. VII 277. Și apoi încordîndu-se și scuturîndu-se o dată voinicește, iară și-arată puterile sale zicînd: Ține-te zdravăn, stăpîne, că iar am să zbor. CREANGĂ, P. 220. ♦ Fig. A-și aduna, printr-o sforțare, puterea, atenția, memoria, voința etc., a face un efort. Își încordă încă o dată toată voința. DUMITRIU, B. F. 148. Dacă îți încordezi atenția, observi că fiecare cal e altfel, fiecare înfățișează alergarea lui cu alte mișcări. STANCU, U.R.S.S. 122. Îmi dădeam cîteodată osteneala să-mi încordez memoria... și nu puteam. NEGRUZZI, la TDRG. ♦ (Rar) A întări. Va depune cu atît mai mult silințele spre a dezvolta... inteligența ageră a junimii noastre, încordînd totdeodată în inimile tinerilor nobilul simțimînt al patriotismului. ODOBESCU, S. III 327. 2. A aduce în stare de tensiune, a întinde un arc, un cablu etc. Își încordau arcurile și puștile. RETEGANUL, P. V 70. ♦ (Cu privire la instrumentele muzicale cu coarde) A acorda. Încorda-voi a mea liră să cînt dragostea? EMINESCU, O. I 140. ♦ Fig. (Neobișnuit) A da formă de arc, a arcui. Niște sprincene pe care penelul nu le-ar fi încordat cu atîta delicateță. NEGRUZZI, la TDRG. 3. (Rar) A lega strîns, a strînge, întinzînd sau răsucind funia care leagă. L-a legat, nu l-a legat, Că de mîini l-a încordat, De picior l-a-mpiedicat. TEODORESCU, P. P. 554. ♦ A lega coardele viei. (Refl. pas.) După ridicatul viei la un harag, se sapă tot pămîntul și apoi se încordează. I. IONESCU, P. 249.

ÎNCORDA vb. I. tr., refl. a(-și) aduce mușchii, corpul într-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a înțelege, pentru a-și aduce aminte. III. tr. a întinde un arc, un cablu; (p. ext.) a înstruna un instrument muzical. (< în- + coardă)

A ÎNCORDA ~ez tranz. 1) A face să se încordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face să fie bine întins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la înălțimea cerută; a acorda. /în + coardă

A SE ÎNCORDA mă ~ez intranz. 1) (despre muschi) A trece din starea de relaxare în stare de tensiune. 2) (despre relații sociale) A deveni mai tensionat; a se înrăutăți; a se complica; a se agrava; a se înăspri. 3) A-și fixa în mod conștient (într-o singură direcție) forțele fizice sau intelectuale; a se concentra. /în + coardă

încordà v. 1. a întinde coardele la un instrument (arc, vioară); 2. a întinde foarte, a pune toată tăria: a-și încorda puterile; fig. a-și încorda mintea; 3. a ținea strâns: fugarul falnic coama ’și încorda AL.; 4. alega strâns: a încorda via; 5. a se înțepeni: se încordează și apoi moare.

încordéz v. tr. (d. coardă). Întind coardele vre-unuĭ instrument (arc, vioară). Întind tare, îmĭ pun toată puterea: îmĭ încordez brațele, (fig.) mintea. Leg via pe haragĭ: încordez vița. V. refl. Țin gîtu îndoit (vorbind de cal): calu se încordează saŭ îșĭ încordează gîtu. Înțepenesc, mă întind (de boală, de durere).

încorda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încordez, 3 încordează; conj. prez. 1 sg. să încordez, 3 să încordeze

încorda (a ~) vb., ind. prez. 3 încordează

încorda vb., ind. prez. 1 sg. încordez, 3 sg. și pl. încordează

încordez.

ÎNCORDA vb. 1. a înstruna, a întinde, a struni. (A ~ arcul.) 2. (reg.) a cetlui, a îmbredeli. (~ bine ferăstrăul.) 3. v. întinde. 4. v. opinti. 5. v. concentra. 6. v. tensiona.

ÎNCORDA vb. 1. a înstruna, a întinde, a struni. (A ~ arcul.) 2. (reg.) a cetlui, a îmbredeli. (~ bine ferăstrăul.) 3. a întinde, a tensiona, a trage. (~ firele textile.) 4. a se opinti. (Se ~ să ridice o greutate.) 5. a se concentra. (Se ~ pentru a urmări cele spuse de orator.)

A se încorda ≠ a se relaxa

A (se) încorda ≠ a (se) slăbi

A (se) încorda ≠ a (se) destinde