încurcare sf [At: PANN, E. II, 4/4 / Pl: ~cări / E: încurca] 1 Încâlcire a firelor, a aței etc. astfel încât să nu se poată descurca ușor Si: încurcat¹ (1). 2 Călcare în picioare a fânețelor, a semănăturilor Si: încurcat¹ (2). 3 Rătăcire a drumului Si: încurcat¹ (3). 4 Schimbare permanentă a drumului, a direcției pentru a îngreuna o urmărire Si: încurcat¹ (4). 5 Stingherire a unei persoane la mers Si: încurcat¹ (5). 6 Împiedicare a cuiva de ceva în timpul mersului Si: încurcat¹ (6). 7 Oprire a unei persoane de la o acțiune Si: încurcat¹ (7). 8 Stânjenire a celor din jur Si: încurcat¹. 9 Împleticire a limbii din cauza băuturii, a unei emoții etc. Si: încurcat¹ (9). 10 Pierdere a firului ideilor Si: încurcat¹ (10), zăpăcire. 11 Ivire a unei o situații complicate, confuze Si: încurcat¹ (11). 12 Vorbire confuză al cărei scop este de a ascunde adevărul Si: încurcat¹ (12). 13 Furnizare a unor răspunsuri evazive Si: încurcat¹ (13). 14 Realizare de mântuială a unui lucru Si: încurcat¹ (14). 15 Neclaritate în vorbire Si: încurcat¹ (15). 16 Intrare într-o afacere din care nu se mai poate ieși decât cu greutate Si: încurcat¹ (16). 17 (Fig) Pierdere de vreme Si: încurcat¹ (17). 18 (Fig) Intrare într-un necaz Si: încurcat¹ (18). 19 Îngăimare a unor cuvinte din cauza uimirii Si: încurcat¹ (18).

ÎNCURCARE s. f. Acțiunea de a (se) încurca.

încurcare s. f., g.-d. art. încurcării

încurcare s. f., g.-d. art. încurcării

încurcare s. f., g.-d. art. încurcării

ÎNCURCARE s. 1. încurcat. (~ ițelor.) 2. v. complicare. 3. v. fâstâcire.

ÎNCURCARE s. 1. încurcat. (~ ițelor.) 2. complicare, încîlcire. (~ unei situații.) 3. fîstîcire, zăpăcire. (~ unui elev.)

Încurcare ≠ descurcare