ÎNCÂNTARE, încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

încântare sf [At: DACIA LIT. 270/10 / Pl: ~tări / E: încânta] 1-2 (Îvp) Fermecare (prin pronunțarea unor formule magice). 3 Captivare până la fascinație Si: fascinare, fermacare, vrăjire. 4 Producere a unei stări de bucurie, delectare. 5 Farmec. 6 Vrajă. 7 Entuziasm. 8 (Ccr) Lucru care încântă (1).

ÎNCÂNTARE, (2) încântări, s. f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere. – V. încânta.

ÎNCÂNTARE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. Lucru care încîntă. [< încînta].

ÎNCÂNTARE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfacție; farmec. 2. lucru care încântă. (< încânta)

ÎNCÂNTARE ~ări f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau faptă care încântă. /v. a încânta

încântare f. 1. acțiunea de a încânta; 2. lucru minunat și surprinzător; 3. bucurie foarte vie: nopți de ’ncântare ca zile luminoase AL.

ÎNCÎNTARE, încîntări, s. f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfacție, de mulțumire; farmec, vrajă. Făceai tu treaba și pentru ei, o făceai cu o încîntare care alunga oboseala. PAS, Z. I 273. 2. (Concretizat) Lucru, aspect, fapt etc. care încîntă. Balurile... sînt adevărate încîntări. SADOVEANU, O. VII 227. Palate cu mii de încîntări. ODOBESCU, S. III 14. Pe atunci nu erau cluburi, presă, bulevard și grădini cu cîntări și încîntări. GHICA, S. 86.

*încîntáre f. Farmec, fascinațiune: o noapte plină de încîntare.

încântare s. f., g.-d. art. încântării; pl. încântări

încântare s. f., g.-d. art. încântării; pl. încântări

încântare s. f., g.-d. art. încântării; (lucruri, fapte) pl. încântări

ÎNCÂNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfătare. 3. v. farmec.

ÎNCÎNTARE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfătare, fascinare, fascinație, fermecare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 2. delectare, desfătare, farmec, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care o poate da o lectură bună.) 3. farmec, fascinație, magie, vrajă, (fig.) poezie. (~ miraculoasă a nopții.)

Nihil agere delectat (lat. „E o încîntare să nu faci nimic”) – Cicero, în De oratore (II, 24). Veche locuțiune latină la adresa leneșilor, a fost înlocuită de expresia italiană modernă : Dolce farniente (vezi la litera D.) LIT.