ÎNDATORIRE, îndatoriri, s. f. 1. Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

ÎNDATORIRE, îndatoriri, s. f. 1. (Înv.) Obligație bănească. 2. Obligație morală; sarcină obligatorie, datorie. ♦ (Rar) Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. – V. îndatori.

ÎNDATORIRE, îndatoriri, s. f. 1. Datorie morală, obligație, sarcină obligatorie. S-a dat pămîntul întreg în stăpînirea și lucrarea poporului, cu îndatoriri și disciplină anumite. SADOVEANU, E. 26. Împlinim fiecare niște îndatoriri fixe. CARAGIALE, O. III 146. ♦ Faptă sau gest cu care îndatorăm pe cineva; atenție, politețe. Domițian se simțea din ce în ce mai bine, deși îndatoririle acestea nu-l prea mirau: era deprins de acasă cu ele și le primea ca și cum i s-ar fi cuvenit. BASSARABESCU, S. 35. 2. (Învechit) Obligație sau datorie bănească. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut. BĂLCESCU, O. II 13.

ÎNDATORIRE ~i f. pop. Datorie de a face ceva; sarcină obligatorie; obligație. Are multe ~i. /v. a (se) îndatori

îndatorire f. 1. acțiunea de a îndatora și rezultatul ei; 2. fig. obligațiune.

îndatoríre f. Acțiunea de a saŭ de a te îndatori. Obligațiune.

îndatorire s. f., g.-d. art. îndatoririi; pl. îndatoriri

îndatorire s. f., g.-d. art. îndatoririi; pl. îndatoriri

îndatorire s. f., g.-d. art. îndatoririi; pl. îndatoriri

ÎNDATORIRE s. 1. v. obligație. 2. v. oficiu. 3. v. atribuție. 4. angajament, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta față de el este...) 5. obligație, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

ÎNDATORIRE s. v. datorie.

ÎNDATORIRE s. 1. datorie, însărcinare, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema.) 2. datorie, obligație, oficiu, sarcină. (Și-a îndeplinit onorabil ~ de gazdă.) 3. atribuție, rol, sarcină. (Ce ~ ai în această comisie?) 4. angajament, obligație, sarcină, (pop.) legătură. (~ ta față de el este...) 5. obligație, răspundere. (Are multe ~.) 6. datorie, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)

îndatorire s. v. DATORIE.

ÎNDATORÍRE (< îndatori) s. f. Obligație (morală). ◊ (Dr.) Îndatoriri fundamentale = obligații ale tuturor cetățenilor, stabilite prin Constituție, destinate apărării, consolidării și dezvoltării sistemului economic și social al statului, îndeplinirea lor permițând acestuia garantarea mai eficientă a drepturilor.