îndulcire sf [At: CORESI, EV. 38/2 / Pl: ~ri / E: îndulci] 1 Schimbare în bine. 2 Desfătare. 3 Seducție. 4 Îmblânzire. 5 (Rar) Reducere a unei pedepse. 6 Înfruptare din ceva nepermis. 7 Consumare a unui aliment deosebit de gustos. 8-9 Obținere a unui gust (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 10 (Pex) Obținere a unui gust mai bun. 11 (Fig) Descoperire a unui lucru bun și căutare a lui mereu. 12 (Fig) Obținere a unor foloase din ceva. 13 Diminuare (a asprimii) (a durității sau) a violenței Si: domolire, estompare. 14 (Rar) Ghiftuire mâncând peste măsură. 15 Determinare a cuiva să se înfrupte din ceva. 16 (Înv; ccr) Lucruri dulci. 17 (Înv; pex) Mâncare. 18 (Înv) Bunătate. 19 (Mec) Amortizare.

ÎNDULCIRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci.

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

ÎNDULCIRE s. v. înfruptare.

îndulcire s. v. ÎNFRUPTARE.

ÎNDULCÍRE (< îndulci) s. f. 1. Acțiunea de a (se) îndulci. 2. (FITOPAT.) Îndulcirea cartofilor = boală care apare când tuberculii de cartofi sunt ținuți timp mai îndelungat la tempraturi scăzute (în jurul a 0°C). Este cauzată de transformarea amidonului în glucoză. 3. (TEHN.) Tratament termic de recoacere aplicat oțelurilor călite în scopul micșorării durității și fragilității lor și al reducerii tensiunilor interne.