ÎNFIERARE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

înfierare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: înfiera] 1 Însemnare a unui condamnat, a unui animal, a unui arbore cu fierul înroșit Si: înfierat¹ (1). 2 Condamnare severă Si: înfierat¹ (2). 3 Defăimare publică Si: înfierat¹ (3). 4 Ferecare.

ÎNFIERARE s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat¹. – V. înfiera.

ÎNFIERARE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera¹; însemnarea animalelor cu fierul roșu; fig. stigmatizare. – Pronunțat: -fie-.

înfierare (desp. -fie-) s. f., g.-d. art. înfierării; pl. înfierări

!înfierare (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierării; pl. înfierări

înfierare s. f. (sil. -fie-), g.-d. art. înfierării; pl. înfierări

ÎNFIERARE s. 1. (reg.) săgnire. (~ unui animal domestic.) 2. v. stigmatizare. 3. v. dezaprobare.

ÎNFIERARE s. 1. (reg.) săgnire. (~ unui animal domestic.) 2. stigmatizare, (rar) înfierat, (înv.) pecetluire. (~ unui sclav.) 3. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)