înghițire sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ri / E: înghiți] 1 Trecere a mâncării și băuturii în stomac, prin faringe și esofag Si: înghițitură (1). 2 (Pex) Alimentare. 3 (Pex) Devorare. 4 (Rar) Păcălire. 5 (Fig) Suportare cu stoicism a unei dureri fizice sau morale. 6 Citire rapidă și cu pasiune a unei cărți, a unui text scris. 7 (Fig) Risipire a averii cuiva. 8-9 (Fig) Dispariție (prin cufundare în apă sau) prin îngropare în pământ. 10 (Fig) învăluire din toate părțile. 11 (Șfg) Absorbire a unui lichid Si: înghițit¹ (11). 12 (Fig) Trecere în posesia cuiva. 13 (Pex) Inhalare de aer, de fum etc. 14-15 Omitere de cuvinte sau silabe din cauza (emoției sau a) unui defect de vorbire. 16 Abținere de a spune ceea ce ar fi vrut să spună. 17-18 Stăpânire (a plânsului sau) a râsului. 19 Reprimare a unui sentiment. 20-21 Suportare fără ripostă (a unei jigniri sau) a unei ironii. 22 Necesitate de a face un lucru împotriva voinței.

ÎNGHIȚIRE, înghițiri, s. f. Acțiunea de a înghiți. Spectacolul se termina întotdeauna cu înghițirea celor trei săbii. SAHIA, N. 66.

înghițíre f. Deglutițiune.

înghițire s. f., g.-d. art. înghițirii; pl. înghițiri

înghițire s. f., g.-d. art. înghițirii; pl. înghițiri

înghițire s. f., g.-d. art. înghițirii; pl. înghițiri

ÎNGHIȚIRE s. 1. v. deglutiție. 2. v. ingerare. 3. înghițit, înghițitură. (~ unui ac.)

ÎNGHIȚIRE s. 1. (FIZIOL.) deglutiție. (Actul ~ unui bol alimentar.) 2. înghițit, înghițitură. (~ unui ac.)