înlănțuire sf [At: MACEDONSKI, O. IV, 77 / Pl: ~ri / E: înlănțui] 1 Legare în lanțuri. 2 Cuprindere a cuiva în brațe. 3 (Fig) Seducere. 4 Strângere de jur-împrejur a unui obiect. 5 Așezare în rând a obiectelor legându-se unul de altul ca verigile unui lanț Si: înlănțuit¹ (5). 6 Înșiruire neîntreruptă a unor elemente. 7-8 (Deducere sau) succedare logică.

ÎNLĂNȚUIRE, înlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei; înșiruire, succesiune de lucruri legate între ele. O înlănțuire necăutată și neprevăzută de împrejurări. PAS, Z. I 88. Poezia este înlănțuirea ideilor într-un mod mai înfrumusețat decît modul întrebuințat spre acest scop în proză. MACEDONSKI, O. IV 77.

înlănțuire f. 1. acțiunea de a înlănțui; 2. fig. șir de lucruri având raporturi între ele.

înlănțuíre f. Acțiunea de a înlănțui. Fig. Legătură, șir de lucrurĭ care aŭ între ele oare-care relațiunĭ: înlănțuirea ideilor.

înlănțuire s. f., g.-d. art. înlănțuirii; pl. înlănțuiri

înlănțuire s. f., g.-d. art. înlănțuirii; pl. înlănțuiri

înlănțuire s. f., pl. înlănțuiri

ÎNLĂNȚUIRE s. 1. v. încătușare. 2. v. îmbrățișare. 3. v. relație. 4. legătură, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.)

ÎNLĂNȚUIRE s. 1. ferecare, încătușare. (~ unui deținut.) 2. îmbrățișare, îmbrățișat, strîngere, (astăzi rar) strîns, strînsoare, strînsură. (~ celor doi îndrăgostiți.) 3. conexiune, corelație, legătură, raport, relație, (livr.) consecuție, (rar) conexitate. (Stabilește o ~ între fenomene.) 4. legătură, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.)

Înlănțuire ≠ dezlănțuire

înlănțuire 1. Mod de juxtapunere* a două acorduri*, în funcție de structura fiecăruia (componența intervalică*), starea* acordurilor, sunetelor comune, necesitatea rezolvării disonanțelor* și a evitării cvintelor* și octavelor* paralele. V. armonie; mișcare (1). 2. Într-o compoziție ciclică (2), executarea fără pauză a mișcărilor, ceea ce se indică de obicei prin attacca*.