înrăutățire sf [At: NEGRUZZI, S. I, 16 / P: ~ră-u~ / V: ~ăot~, (înv) ~ăotățare / Pl: ~ri / E: înrăutăți] 1-2 Evoluție spre (mai) rău.

ÎNRĂUTĂȚIRE, înrăutățiri, s. f. Faptul de a (se) înrăutăți; agravare, înrăire. Înrăutățirea situației în țările capitaliste. ♦ (Concretizat, rar) Faptă rea, răutate, ticăloșie. În zadar îmblau streji de arnăuți și de simeni; nu puteau stîrpi aceste înrăutățiri, nici descoperi bandele vagabonzilor. NEGRUZZI, S. I 16. – Pronunțat: -ră-u-.

înrăotățare sf vz înrăutățire

înrăutățire (desp. -ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățirii; pl. înrăutățiri

înrăutățire (-ră-u-) s. f., g.-d. art. înrăutățirii; pl. înrăutățiri

înrăutățire s. f. (sil. -ră-u-), g.-d. art. înrăutățirii; pl. înrăutățiri

ÎNRĂUTĂȚIRE s. 1. (fig.) stricare, (fam. fig.) zbârlire. (~ vremii.) 2. v. agravare. 3. agravare, (livr.) recrudescență. (~ stării economice.) 4. înăsprire, (fig.) deteriorare. (~ relațiilor dintre ei.)

ÎNRĂUTĂȚIRE s. 1. (fig.) stricare. (~ vremii.) 2. agravare, înrăire. (~ bolii cuiva.) 3. agravare, (livr.) recrudescență. (~ economiei dintr-o țară capitalistă.) 4. înăsprire. (~ relațiilor dintre ei.)