înstrăinat², ~ă a [At: CORESI, EV. 481/32 / V: ~rei~, ~rii~, ~ri~ / Pl: ~ați, ~e / E: înstrăina] 1 Care a devenit străin. 2 Care a fost trimis departe de casă la studii. 3 Silit să plece de undeva. 4 Care și-a părăsit familia, locul nașterii, reședința, stabilindu-se în altă parte. 5 Care s-a îndepărtat de caracterul național. 6 Care petrece în loc străin. 7 Prefăcut. 8 Care a ajuns pe mâna altcuiva decât a posesorului inițial. 9 (Fig) Lipsit de ceva. 10 Pierdut. 11 Sustras. 12 (Fig) îndepărtat sufletește de ceva sau cineva. 13 Care a pierdut afecțiunea cuiva.

ÎNSTRĂINAT, -Ă, înstrăinați, -te, adj. 1. Îndepărtat, plecat de acasă în altă localitate sau într-o țară străină; expatriat, exilat. Nicolaie Bălcescu a murit, înstrăinat de prea iubita și prea dorita sa țeară. ODOBESCU, S. III 489. Inima noastră amar te plînge, O! dulce frate înstrăinat! Martir iubite a libertății. ALECSANDRI, P. A. 74. ♦ (Despre locuri sau țări) Străin; p. ext. neprietenos, neprimitor, neospitalier. De pe-aceste locuri eu Nu m-aș duce niciodată, Căci în țară-nstrăinată Știu că plînge-voi mereu. COȘBUC, P. II 169. 2. Depărtat, izolat. Se închise în sine, înstrăinat și negru de întristare. DUMITRIU, N. 92. Pare supărată pe tine, în orice caz rece, înstrăinată și spune că ați fost prieteni. DEMETRIUS, C. 41. – Pronunțat: -stră-i-. – Variantă: înstreinat, -ă (IOSIF, PATR. 12) adj.

înstreinat², ~ă a vz înstrăinat²

înstriinat, ~ă a vz înstrăinat²

înstrinat, ~ă a vz înstrăinat²

ÎNSTREINAT, -Ă adj. v. înstrăinat.

ÎNSTRĂINAT adj. 1. străin, (fig.) dezrădăcinat. (~ printre ai săi.) 2. (JUR.) alienat. (Bunuri ~.)

ÎNSTRĂINAT adj. 1. străin, (fig.) dezrădăcinat. (~ printre ai săi.) 2. (JUR.) alienat. (Bunuri ~.)

înstrăinat, -ă, înstrăinați, -te, (înstreinat, străinat), adj. – Plecat definitiv sau temporar din locul de baștină: „Mă cheamă codru’ la el / Să-i fiu frate și fârtat, / Să nu stau înstrăinat” (Calendar, 1980: 68); „Nu-i trabă mai mare fune, / Numa’ străinat în lume” (Papahagi, 1925: 213). – Din înstrăina (< în- + străin < lat. extraneus) (DEX, MDA).

înstrăinat, -ă, (înstreinat), adj. – Plecat definitiv sau temporar din locul de baștină: „Mă cheamă codru’ la el / Să-i fiu frate și fârtat, / Să nu stau înstrăinat” (Calendar 1980: p 68). ♦ Motivul înstrăinării (în folclorul maramureșean) trebuie corelat cu instituția neamului, deosebit de puternică și activă până spre sfârșitul sec. XX. De aceea înstrăinarea se raportează în special la neam, la familie și abia apoi la comunitate, sat sau chiar țară. („Nu trebe mai mare fune, / Ca străinătatea-n lume; / Nu trebe mai mare sfoară / Ca străinătatea-n țiară”). – Din înstrăina (din străin < lat. extraneus) + -at.