ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. ♦ Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în Isus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală. – V. întrupa.

întrupare sf [At: CORESI, EV. 1/21 / V: ~pire / Pl: ~pări / E: întrupa] 1 Luare a unei forme concrete de trup omenesc Si: incarnare, încorporare, (înv) împielițare. 2 (Ccr) Trup. 3 (Ccr) Ființă întrupată. 4 (Fig) Alcătuire armonioasă, plăcută vederii Si: întrupat¹ (2). 5 Concretizare. 6 Creare. 7 Personificare. 8 Încorporare într-un singur tot. 9 Sinteză. 10 Formare a unei trupe.

ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare; (concr.) trup, ființă. – V. întrupa.

ÎNTRUPARE, întrupări, s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. Casa nașului era pentru tine întruparea bunului trai. PAS, Z. I 174. Și-s fericit c-am fost o clipă-n stare Să simt, în marea lumii simfonie, A gîndurilor mele întrupare. VLAHUȚĂ, O. A. 84. ◊ (Poetic) Și geana-mi rourează o lacrimă de dor. Un sol, o întrupare a sfîntului amor. PĂUN-PINCIO, P. 82. ♦ (Concretizat) Trup, ființă. Încet, plutind, se-nalță mireasa-i... O dulce întrupare de omăt. EMINESCU, O. I 95.

întrupare f. 1. incorporațiune; 2. fig. închiegare: o dulce ’ntrupare de omăt EM.; 3. în teologie: incarnațiune.

întrupáre f. Acțiunea de a saŭ de a se întrupa. Ceĭa ce s’a întrupat: acest om e întruparea șarlatanuluĭ.

întrupire sf vz întrupare

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

întrupare s. f., g.-d. art. întrupării; pl. întrupări

ÎNTRUPARE s. 1. incarnare, incarnație, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. v. concretizare. 3. v. personificare.

ÎNTRUPARE s. 1. incarnare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, incarnare, întruchipare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. incarnare, întruchipare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)

întrupare, întrupări s. f. Acțiunea de a (se) întrupa și rezultatul ei; concretizare, personificare. ♦ (Bis.) Doctrină de credință promulgată la Sinodul de la Niceea din anul 325 d. Hr., potrivit căreia a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Întruparea constituie marea taină a credinței creștine, care a provocat o mulțime de controverse, precum și erezii. – Din întrupa.