întâmpinare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 1231 / V: ~tim~, ~tum~, ~tunchin~ / Pl: ~nări / E: întâmpina] 1 Ieșire înaintea cuiva pentru a-l primi Si: întâmpinat¹ (1). 2 (Îe) A ieși sau a veni în (sau întru) ~a cuiva A întâmpina (1). 3 (Îrg) Întâlnire (2). 4 Ieșire cu oaste în calea dușmanului pentru a se lupta Si: întâmpinat¹ (3). 5 Ivire a unor obstacole în calea unei realizări Si: întâmpinat¹ (4). 6 (Jur; spc) Obiecție. 7 (Îs) -a Domnului Sărbătoare religioasă celebrată la data de 2 februarie. 8 (Pex) Fast cu care este primit un oaspete de seamă Si: întâmpinat¹ (5). 9 (Fig) Suportare a unor cheltuieli Si: întâmpinat¹ (6). 10 Îndeplinire a unor obligații Si: întâmpinat¹ 11 (Înv) Replicare la adresa cuiva Si: întâmpinat¹ (8). 12 (Înv) Îndestulare a nevoilor cuiva Si: întâmpinat¹ (9). 13 Prevenire. 14 (Înv) Evitare. 15 (Mpp) Întâmpinătură.

ÎNTÂMPINARE ~ări f. 1) v. A ÎNTÂMPINA. ◊ A ieși (sau a merge, a veni) în (sau întru) ~ a ieși înaintea cuiva pentru a-l întâmpina. 2) jur. Cerere de anulare a hotărârii unei instanțe judecătorești; contestație. /v. a întâmpina

întâmpinare f. 1. acțiunea de a întâmpina; 2. fig. obiecțiune; 3. Întâmpinarea Domnului, sărbătoare ce cade pe ziua de 2 Fevruarie.

întimpinare sf vz întâmpinare

întumpinare sf vz întâmpinare

întunchinare sf vz întâmpinare

ÎNTIMPINARE s. f. v. întîmpinare.

ÎNTÎMPINARE, întîmpinări, s. f. Acțiunea de a întîmpina și rezultatul ei. Fără să ia aminte la întîmpinarea-i ghețoasă... trecuse energic la fapte. C. PETRESCU, A. R. 12. 1. (Mai ales în expr.) A ieși ori a veni în (sau întru) întîmpinarea cuiva = a ieși în calea cuiva pentru a-l primi. Tata ne-a venit întru întîmpinare. SADOVEANU, N. F. 187. Lume după lume ieșise întru întîmpinarea lui. ISPIRESCU, L. 51. Iese întru întîmpinarea zmeului, punîndu- se de pîndă sub podul de argint. CREANGĂ, O. A. 279. 2. (În expr.) Comerț de întîmpinare = formă a schimbului de mărfuri între oraș și sat, prin care țărănimea muncitoare cumpără din comerțul de stat sau cooperatist anumite mărfuri industriale, vînzînd acelorași organizații anumite produse agricole, schimbul efectuîndu-se prin mijlocirea banilor, la prețuri de stat, pe baza unei corelații valorice. Comerțul de întîmpinare cu mărfuri a devenit un element important al legăturii socialiste dintre oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 83. 3. Contestație; obiecție. Am făcut o întîmpinare la judecătorie. ▭ La toate aceste întîmpinări judicioase și dictate de cea mai candidă virtute, teamă-mi e că toată breasla veselă și ușoară a vînătorilor... îți va răspunde în cor cu o păcălitură vînătorească. ODOBESCU, S. III 49. ♦ (Învechit) Opoziție, împotrivire. Voința mea în cale-i nu află-ntîmpinare. BOLINTINEANU, O. 207. – Variantă: întimpinare (CREANGĂ, P. 14) s. f.

întimpináre (est) și întî- (vest) f. Acțiunea de a întimpina. Obĭecțiune, ripostare. Epilepsie. Întimpinarea Domnuluĭ, o sărbătoare ortodoxă la 2 Februariŭ.

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

întâmpinare s. f., g.-d. art. întâmpinării; pl. întâmpinări

ÎNTÂMPINARE s. 1. primire, (înv.) tâmpinare, tâmpinat. (~ cuiva cu pâine și sare.) 2. (BIS.) Întâmpinarea Domnului = (pop.) stretenie, (reg.) ziua ursului. 3. v. contestație.

ÎNTÎMPINARE s. 1. primire, (înv.) tîmpinare, tîmpinat. (~ cuiva cu pîine și sare.) 2. (BIS.) întîmpinarea Domnului = (pop.) stretenie, (reg.) ziua ursului. 3. (JUR.) contestație. (A înaintat o ~ împotriva deciziei.)

întâmpinare, întâmpinări s. f. Acțiunea de a întâmpina și rezultatul ei; ieșire înaintea cuiva spre a-l primi. ◊ Întâmpinarea Domnului = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când Fecioara Maria a adus pruncul Iisus la templu la 40 de zile de la naștere, unde a fost întâmpinat de dreptul Simeon, care primise de la Duhul Sfânt promisiunea că nu va muri până când nu va vedea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, de față fiind și prorocița Ana; stretenie. Este prăznuită la 2 februarie. – Din întâmpina.