învoire sf [At: BĂRAC, A. 69/10 / Pl: ~ri / E: învoi] 1 Acordare cuiva a ceea ce cere Si: învoit¹ (1). 2 Obținere a unei permisiuni Si: învoit¹ (2). 3-4 (Îlav) Cu (sau fără) -a cuiva (Cu sau) fără acordul cuiva. 5 Permisie a unui soldat în timpul serviciului militar. 6 Punere de acord Si: învoit¹ (3). 7 Ajungere la o înțelegere Si: învoit¹ (4). 8 Acord asupra condițiilor de plată la angajarea unei munci Si: învoit¹ 9 Convenție (1). 10 Favorizare. 11 (Înv) Acord. 12 Consimțământ (2). 13 (Pop) Punere de acord asupra prețului unei mărfi Si: învoit¹ (10). 14 Înțelegere cu privire la zestre, încheiată între familiile celor doi logodnici Si: învoit¹ (11). 15 Bună înțelegere Si: învoit¹ (12). 16 (Îs) Bună - Armonie¹ (2). 17 (Îlav) Prin (bună) ~ Pe cale pașnică. 18 (Îal) De comun acord. 19 (înv; îs) ~a firilor Potrivire de caracter. 20 (înv; îas) Simpatie. 21 Permisiune de a lipsi de la școală, serviciu, cazarmă etc. Si: învoit¹ (13). 22 (Îlav) După ~ După cum s-a căzut de acord.

ÎNVOIRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi. 1. Permisiune, voie, îngăduire, aprobare. Să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. CREANGĂ, P. 300. Văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții... cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. Orice act... trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de muncă. Mîine îți dau în primire regimentul. După un an și jumătate, am și eu învoire de-o lună. SADOVEANU, M. C. 100. 2. Acord, convenție, pact, înțelegere. ◊ Loc. adv; După învoire = potrivit înțelegerii. 3. (Adesea determinat prin «bună») Înțelegere, armonie. Se silea... să facă pace, să fie între oameni bună învoire. ISPIRESCU, L. 394.

ÎNVOIRE ~i f. 1) v. A ÎNVOI și A SE ÎNVOI. ◊ După ~ potrivit înțelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi

învoíre f. Acțiunea de saŭ de a se învoi. Permisiune: învoirea dată unor soladțĭ de a ĭeși în oraș.

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

ÎNVOIRE s. 1. v. înțelegere. 2. v. încuviințare. 3. v. permisie.

ÎNVOIRE s. 1. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 3. (MIL.) permisie, (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie, slobozie. (Are o ~ de 3 zile.)

a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.