ÎNĂCRI, înăcresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) acri; p. ext. a (se) strica, a (se) altera; fig. (despre oameni) a deveni sau a face pe cineva să devină posac, ursuz. ◊ Expr. (Refl.) A i se înăcri cuiva de cineva sau de ceva = a-i fi (cuiva) lehamite; a se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – În + acru.

înăcri [At: (a. 1814) CALENDARIU 181/22 / V: (îvp) năcri / Pzi: ~resc / E: în- + acru] 1-2 vtr (Pop) A (se) acri (1-2). 3 vr (D. alimente) A se altera, devenind acru prin fermentare. 4 vr (Pop; fig; d. oameni) A deveni ursuz. 5 vr (Pop; fig; d. oameni; îe) A i se ~ cuiva (de ceva sau de cineva) A se sătura de ceva sau de cineva. 6-7 vtr (Pop; fig; d. oameni; îe) A i (se) înăcri sufletul A (se) supăra. 8-9 vtr (Îae) A (se) plictisi.

ÎNĂCRI, înăcresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) acri; p. ext. a (se) strica, a (se) altera; fig. (despre oameni) a deveni sau a face pe cineva să devină posac, ursuz. ◊ Expr. (Refl.) A i se înăcri (cuiva sufletul de cineva sau de ceva) = a-i fi (cuiva) lehamite de cineva sau de ceva; a se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – În + acru.

ÎNĂCRI, înăcresc, vb. IV. Refl. 1. A se face acru, a se acri. Nu vrei lapte pentru micuț?... – Da nu s-o fi înăcrit? CARAGIALE, S. 6. ◊ Tranz. Am înăcrit ciorba cu lămîie. 2. Fig. (Despre oameni) A deveni posac, ursuz, acru. ◊ Expr. A i se înăcri sufletul sau inima (de cineva sau de ceva) = a-i fi lehamite, a se scîrbi, a se sătura (de cineva sau de ceva). Inima i se înăcrise ca o pungă de piele arsă. REBREANU, I. 57. Mi s-a înăcrit sufletul de dînsa! CREANGĂ, A. 92.

A ÎNĂCRI ~esc tranz. A face să se înăcrească. [Sil. în-ă-cri] /în + acru

A SE ÎNĂCRI mă ~esc intranz. 1) A deveni acru; a se acri. Laptele s-a ~it. 2) (despre unele alimente) A pierde proprietățile pozitive (sub influența agenților exteriori); a se strica; a se descompune; a se altera. Supa s-a ~it. 3) fig. (despre persoane) A deveni posac. ◊ A i ~ (cuiva) sufletul (sau inima) a se sătura peste măsură de cineva sau de ceva. /în + acru

înăcrì v. a acri; fig. mi s’a înăcrit sufletul CR. [Lat. INACRESCERE].

năcri v vz înăcri

năcrì v. V. înăcrì.

înăcrésc, a -í v. tr. (lat. Inacresco, -éscere, a se înăcri). Acresc, fac acru: lămîĭa înăcrește ceaĭu. Fig. Plictisesc, nemulțămesc: vorba asta ĭ-a înăcrit sufletu. V. refl. Mi s’a înăcrit sufletu, îs foarte plictisit, supărat, indispus.

înăcri (a ~) (pop.) (desp. î-nă-cri/în-ă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăcresc, 3 sg. înăcrește, imperf. 1 înăcream; conj. prez. 1 sg. să înăcresc, 3 să înăcrească

!înăcri (a ~) (pop.) (î-nă-cri/în-ă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înăcresc, imperf. 3 sg. înăcrea; conj. prez. 3 să înăcrească

înăcri vb. (sil. -cri; mf. în-), ind. prez. 3 sg. și pl. înăcresc, imperf. 3 sg. înăcrea; conj. prez. 3 sg. și pl. înăcrească

înăcri

ÎNĂCRI vb. 1. v. acri. 2. v. altera.

ÎNĂCRI vb. 1. a (se) acri, a (se) oțeti. (Vinul s-a ~.) 2. a se acri, a se altera, a se descompune, a fermenta, a se impuți, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.)

A se înăcri ≠ a se înveseli, a se învoioșa